Boris Johnson a ajuns la Moscova pe care o va acuza de destabilizarea Europei

  • 22 Decembrie 2017 11:27
Boris Johnson a ajuns la Moscova pe care o va acuza de destabilizarea Europei

În timpul vizitei sale în Rusia, secretarul britanic de externe, Boris Johnson, intenționează să facă o declarație dură în care sa acuze Moscova de destabilizarea situației din Europa și necesitatea încetarii acestor activități, se arată în declarația ministrului, emisa în ajunul plecării sale în Rusia, scrie paginaderusia.ro.

„Relațiile noastre cu Rusia nu se pot dezvolta ca și cum nimic nu s-a întâmplat, atâta timp cât Rusia continuă să facă încercări de a destabiliza țările europene, inclusiv Ucraina. Kremlinul contrapune în mod direct Rusia Occidentului, iar acest lucru nu ar trebui să se întâmple“, – spune Johnson in declarație.

În același timp, în discuțiile de la Moscova el va face un apel la omologul sau rus Serghei Lavrov, să coopereze într-o serie de domenii de importanță pentru ambele țări, inclusiv lupta împotriva amenințării reprezentate de Coreea de Nord, precum și menținerea acordului nuclear iranian.

„Este vital pentru securitatea internațională sa vorbim unii cu altii, deoarece consecințele problemelor de comunicare sau de neînțelegere sunt serioase. Relația noastră cu Rusia există de peste 450 de ani. Asemănările noastre și relațiile istorice sunt mai importante decât diferențele noastre politice actuale“, – a declarat șeful Oficiului britanic de Externe.

Johnson a ajun la Moscova în seara de 21 decembrie. Este prima sa vizită în Rusia în calitate de șef al Oficiului de Externe.

Johnson a vrut să viziteze Rusia în aprilie anul acesta, dar și-a anulat vizita în ultimul moment. Atunci, ministrul de externe al Marii Britanii a explicat că dezvoltarea situației din Siria îl obligă să-și abandoneze vizita. În același timp, el și-a exprimat regretul în legătură cu sprijinul Rusiei față de regimul lui Assad.

Cu două săptămâni în urmă, pentru prima dată după o pauză de doi ani, Rusia a foist vizitata de ministrul adjunct de externe al Marii Britanii, Alan Duncan. Cu toate acestea, Johnson a avertizat împotriva încercărilor de a considera călătoria sa ca începutul unei noi resetări. El a spus acest lucru într-un interviu cu agenția poloneză PAP.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău