Bolnavii de hepatită virală cronică pot solicita tratament gratuit
-
21 Decembrie 2016 15:39
Autoritățile au acceptat circa 1200 de dosare depuse de bolnavii de hepatită virală cronică care vor să beneficieze de tratament gratuit.
Până pe 9 ianuarie, medicamente urmează a fi distribuite în raioane și va putea fi început tratamentul. Depunerea dosarelor continuă și pacienții bolnavi de hepatită virală sau purtători de virus, indiferent dacă figurează sau nu pe lista de așteptare, sunt îndemnați să se adreseze la medicul infecționist, conform locului de trai, pentru a solicita tratament gratuit împotriva hepatitei vitale. Medicamentele fac parte din lotul procurat recent de către Ministerul Sănătății, transmite IPN.
Ministra sănătății, Ruxanda Glavan, a declarat, miercuri, în cadrul unei vizite la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, unde au fost livrate medicamentele, că pe listele de așteptare se regăsesc circa 3000 de pacienți. Autoritățile își propun ca în următoarele două luni toți pacienții să fie reevaluați și să beneficieze de tratament. La fel, în primul trimestru al anului viitor va fi inițiată o nouă procedură de licitație pentru achiziționarea medicamentelor de acest tip, astfel încât să fie incluși în tratament încă 3500 de persoane, care nu erau pe liste, dar sunt purtători de virus.
Ruxanda Glavan a menționat că până acum aceste medicamente nu se regăseau pe piața farmaceutică din țară, iar persoanele le procurau de peste hotare. Eficiența tratamentului este 90%. Tratamentul administrat anterior avea o eficiență sub 40%.
Medicamentele au fost procurate cu 35 de milioane de lei. Mijloacele financiare au fost prevăzute în Programul Național pentru combaterea hepatitelor (B, C și Delta) pentru anul 2016. Acestea sunt importate Bangladeș și Egipt.