Bogdan Aurescu: Soluționarea conflictelor prelungite reprezintă o prioritate pentru România

  • 21 Mai 2021 15:18
Bogdan Aurescu: Soluționarea conflictelor prelungite reprezintă o prioritate pentru România

Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, a participat, vineri, la cea de-a 131-a reuniune a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei (CoE), organizată în sistem videoconferință, prilej cu care a accentuat că soluționarea conflictelor prelungite reprezintă o prioritate pentru România, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MAE, discuțiile miniștrilor de Externe s-au concentrat asupra dosarelor de actualitate la nivelul Consiliului Europei, încercându-se identificarea unor soluții cu privire la principalele provocări ale contextului internațional aflate în competența organizației de la Strasbourg.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, în discursul său, angajamentul activ al României pentru eficientizarea multilateralismului și întărirea rezilienței strategice pe baza valorilor democratice, precum și a dreptului internațional. De asemenea, el a subliniat necesitatea constituirii, pentru un viitor durabil, a unui spațiu juridic european comun, bazat pe principiile statului de drept.

Aurescu a exprimat și susținerea pentru eforturile menite să descurajeze orice tip de propagandă în favoarea ideologiilor extremiste și a mesajelor instigatoare la ură. În acest context, el a informat Consiliul Europei și statele membre despre adoptarea recentă de către Guvernul de la București a primei Strategii naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursurilor de ură, care prevede un mecanism interinstituțional "complex", care va conduce la o mai bună abordare a radicalizării și a manifestărilor generatoare de ură.

Ministrul de Externe s-a referit, totodată, la provocările aduse de dezvoltarea noilor tehnologii, inclusiv a inteligenței artificiale, care trebuie să aibă loc cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și a standardelor etice.

El a salutat intrarea în vigoare a Protocolului 15 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a exprimat speranța că aderarea UE va avea loc cât mai curând.

"În ceea ce privește conflictele prelungite, ministrul Bogdan Aurescu a accentuat că soluționarea acestora reprezintă o prioritate pentru România. Astfel, a subliniat necesitatea reluării dialogului politic în vederea identificării unor soluții pașnice bazate pe principiile dreptului internațional și respectarea suveranității și integrității teritoriale ale statelor vizate", arată MAE.

Secretarul general al Consiliului Europei a prezentat obiectivele conținute în Cadrul Strategic, respectiv viziunea sa privind prioritățile asupra cărora ar trebui să se concentreze organizația în următorii patru ani, în vederea valorificării unui sistem capabil să răspundă provocărilor emergente la nivel paneuropean, se precizează în comunicatul MAE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău