Boeing a întâmpinat probleme în timpul testelor viitorului avion lung-curier 777X
-
07 Septembrie 2019 12:18
Confruntat deja cu criza avioanelor 737 MAX, gigantul Boeing a întâmpinat o serie de probleme tehnice în cursul testelor viitorului lung-curier 777X cu inspectori ai Agenției Federale a Aviației Americane (FAA), au făcut cunoscut vineri pentru AFP mai multe surse concordante.
Ulterior, testele au fost suspendate, a declarat un purtător de cuvânt al Boeing, refuzând să precizeze dacă aceste anomalii vor duce la amânarea primului zbor de încercare al modelului 777X prevăzut la începutul lui 2020.
"Incidentul este pe cale de a fi examinat, iar echipa lucrează pentru a înțelege originea problemei", a spus purtătorul de cuvânt într-un e-mail.
Potrivit unei surse apropiate dosarului care a solicitat anonimatul, o ușă a avionului a fost smulsă în timpul testului. Aceste teste de presurizare fac parte din procesul de aprobare a avionului, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al FAA. Ele urmăresc să supună avionul unor condiții care depășesc condițiile operaționale reale pentru a se asigura de fiabilitatea și integritatea sa.
Se întâmplă rar ca o ușă să fie smulsă în cursul unui test de presurizare, a informat o sursă din industria aviației.
Boeing a insistat vineri asupra faptului că aceste teste sunt ultimele dintr-o serie pe care Boeing le desfășoară cu 777X de mai multe luni.
Sursa: Agerpres