Boboteaza | Semnificații și tradiții în ziua ce marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Crăciunului și Anului Nou pe stil nou (VIDEO)
-
06 Ianuarie 2018 12:20
Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută și sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania” marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Nașterii lui Iisus Hristos pentru cei care sărbătoresc pe stil nou.
Este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici fiind considerată o sărbătoare a purificării naturii, a apelor de forțele răului.
Credincioșii și preoții consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.
În această zi, de Bobotează, există tradiția conform căruia preoții sfințesc toate apele din care oamenii vor lua, mai apoi, pentru a stropi gospodăriile, casele și animalele, păstrând restul apei în sticle, pentru leac.
În satele și orașele traversate de râuri există obiceiul ca preoții să arunce crucea în apa înghețată, iar tinerii curajoși au datoria de a o scoate la mal. Se spune, conform tradiției și credinței, că cel care va face asta va avea parte numai de bine și va fi ferit de toate bolile.
În vechime, cel care găsea primul crucea și o aducea la mal primea și daruri de la domnitorul țării și era ținut la mare cinste de către ceilalți.
Potrivit tradiției românești, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.
De asemenea, potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregătește o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub fața de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colț al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se așază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borș de „burechiușe” sau „urechiușele babei” (fasole albă cu colțunași umpluți cu ciuperci), borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.
Nimeni nu se atinge de bucate până nu sosește preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinți masa. „Chiralesa” provine din neo-greacă și înseamnă „Doamne, miluiește!”. Exista credința că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfințirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile și protejate de boli.
Se crede că, dacă în dimineața Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcați cu promoroacă, aceștia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Tradiția mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut.
De Sfântul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit „Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania și Bucovina. În Bucovina, la porțile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezați sau purificați.
Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunțarea nașterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă și tămâie.
În Franța, cu această ocazie se servește un fel de plăcintă numită „la galette des rois”, care pe vremuri era împărțită în tot atâtea felii câți comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită „a Bunului Dumnezeu” sau „a Fecioarei”, era oferită primului sărac care apărea în fața familiei.
Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina în porția sa va fi regele zilei.
În Belgia și în Olanda există, de asemenea, tradiția preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franța. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei își alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei și intră în case pentru a primi mandarine și bomboane, tradiție pe cale de dispariție în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.
În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii așteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.
http://www.radiocraiova.ro/botezul-domnului-sau-boboteaza/