BNRM a inaugurat o expoziție cu prilejul sărbătorilor naționale

  • 26 August 2020 15:30
BNRM a inaugurat o expoziție cu prilejul sărbătorilor naționale

Biblioteca Națională a Republicii Moldova a inaugurat o expoziție cu prilejul sărbătorilor naționale: „Ziua Independenței” și „Limba noastră cea Română”. Instituția a adus astăzi, 26 august, în ajunul Zile Independenței, un omagiu celor ce au fost și celor ce mai sunt, celor ce au muncit cu abnegație pentru idealurile naționale și libertate, prin inaugurarea expoziției cu genericul: „Cunoscând trecutul, scriem viitorul”, transmite IPN.

Elena Pintilei, director general, a remarcat că Biblioteca Națională de fiecare dată, vine cu un omagiu adus celor două sărbători tradiționale, punând în valoare tot ce are mai sfânt această țară: patrimoniul național scris, valoros, „care demonstrează cine suntem, de unde venim și care este geneza noastră adevărată”.

,,Mă bucur mult că anul acesta ne-a reușit o nouă expoziție care are două segmente destul de importante din istoria neamului nostru. Informațiile care se deține în Biblioteca Națională, toate cărțile care sunt expuse aici, sunt cărți de patrimoniu. O parte din ele sunt începute la Cazanii, manuscrise și alte tipuri de documente care demonstrează geneza noastră, istoria poporului nostru și geneza limbii. Unele publicații prezente aici, editate pană la 1940, încă o dată demonstrează că împreună suntem o țară mare, legați prin limbă, suntem un neam, suntem un popor!”, a spus Elena Pintilei.

Expoziția reunește circa 120 de documente de patrimoniu din fondul Bibliotecii Naționale despre istoria, știința, cultura Moldovei, descrise în cronicile vechi ale cărturarilor moldoveni. Este alcătuită din patru compartimente: Istoria Moldovei în letopisețe și vechile cronici; Moldova istorică / Basarabia secolului XIX; Carte de învățătură în Basarabia până în sec. XIX și Limba română: etimologia și geneza.

Expoziția poate fi vizitată începând cu 26 august, spațiul expozițional, etajul 1, bloc central (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”), cu respectarea măsurilor și normelor de protecție contra COVID-19.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Un tomograf computerizat de ultimă generație, inaugurat la Spitalul „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ala Nemerenco: „Va reduce timpul de așteptare pentru investigațiile medicale”

Un tomograf computerizat de ultimă generație, inaugurat la Spitalul „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ala Nemerenco: „Va reduce timpul de așteptare pentru investigațiile medicale”

Sute de vehicule ale Armatei britanice au fost trimise în România pentru exerciții NATO

Sute de vehicule ale Armatei britanice au fost trimise în România pentru exerciții NATO

Arhivă Radio Chișinău