BNR | Estonia sprijină aderarea Bulgariei la Spațiul Schengen
-
12 Ianuarie 2018 09:28
"Estonia sprijină aderarea Bulgariei la Spațiul Schengen și această problemă se va afla pe ordinea de zi a Consiliului European în următoarele luni", a declarat vice-ministrul pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, Matti Maasikas, într-un interviu acordat postului național de radio din Bulgaria, BNR.
"Bulgaria și România au îndeplinit criteriile necesare pentru aderarea la Schengen în urmă cu 6 ani. Trebuie acțiune în această direcție. Acest proces a durat prea mult. Estonia a susținut întotdeauna aderarea Bulgariei și României la Spațiul Schengen". Diplomatul estonian și-a exprimat speranța că summitul de la Sofia pentru țările din Balcanii de Vest va actualiza politica de extindere a UE: "Președinția bulgară va include pe ordinea de zi prioritățile și punctele forte. Cu toții avem mari speranțe în Bulgaria în ceea ce privește regiunea balcanică. Accentul pe care Bulgaria l-a ales este foarte precis. Este foarte important ca Bulgaria să aleagă această prioritate de vârf. Nu numai pentru că țara dvs. se află aproape de această regiune și cunoaște bine circumstanțele, dar și pentru că procesele din Balcani și dincolo de aceștia nu au fost întotdeauna fără probleme. Trebuie să evaluăm capacitățile noastre, precum și responsabilitățile pe care le are UE în regiune. Și, bineînțeles, să vedem cum să accelerăm procesele de reformă din aceste țări. Este necesară o abordare complexă. Avem multe probleme de discutat și salutăm Bulgaria că se concentrează pe Balcanii de Vest".
Maasikas a comentat și tema liniei de demarcație dintre țările europene în ceea ce privește introducerea cotelor de migranți: "Este clar că această problemă dezbină. Spre acest fapt ne-a condus în discursul său Donald Tusk, la cel mai recent Consiliu European. Deciziile europene sunt compromisuri - mai mult sau mai puțin. Toate statele membre ale UE sunt de părere că ar trebui să găsim un mecanism care acționează pentru soluționarea crizelor viitoare legate de migrație. Unele elemente ale acestei decizii dezbină, însă nu aș lega rezolvarea unei chestiuni cheie doar de o legislație problematică. Acesta este doar un element al unui set întreg de măsuri de reglementare a migrației".
Diplomatul estonian și-a exprimat convingerea că președinția bulgară va avea succes și a dat drept exemplu țara sa: "Uitați ce am realizat, uitați ce a realizat UE în timpul președinției estoniene și spuneți că estonienii sau bulgarii sau cetățenii unui alt stat membru mic nu pot realiza nimic, nu pot aduce schimbări. Putem schimba lumea dacă încercăm, dacă suntem pregătiți și puternic motivați. Deci, și bulgarii pot", a concluzionat Matti Maasikas.
Sursa: Rador