BNM | Inflația se află pe un trend ferm descendent

  • 15 Mai 2023 18:37
BNM | Inflația se află pe un trend ferm descendent

Inflația în Republica Moldova se află pe un trend ferm descendent. Aceasta a coborât de la 34,6%, în noiembrie anul trecut, la 18,1%, la finele lunii aprilie. Datele au fost prezentate de către guvernorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, într-o conferință de presă, transmite IPN.

„Este rezultatul inclusiv al măsurilor de politică monetară pe care le-a întreprins Banca Națională și aceste măsuri au permis ca inflația să revină sub control, să nu crească mai departe și, cum vedeți, cu fermitate revine spre ținta inflației”, a notat șeful BNM.

Banca Națională menționează că cererea agregată va fi negativă pe parcursul anului curent și în primul trimestru al anului viitor din cauza deteriorării finanțării consumului casnic, cererii externe negative, dar și a condițiilor monetare restrictive. Impulsul fiscal va atenua descreșterea cererii agregate și va determina o cerere agregată pozitivă din trimestrul III al anului viitor. Condițiile monetare reale pentru cererea agregată vor fi semnificativ restrictive pentru întreaga perioadă de prognoză.

Potrivit lui Octavian Armașu, rata anuală a inflației va continua o tendință descendentă rapidă pe parcursul anului curent și relativ stabilă ulterior până la sfârșitul perioadei de prognoză. Inflația va reveni în intervalul de variație al țintei în trimestrul IV 2023 și se va menține până la sfârșitul orizontului de prognoză. Ritmurile înalte ale ratei anuale a inflației se vor datora prețurilor reglementate, prețurilor produselor alimentare și inflației de bază.

Recent, BNM a decis să reducă rata de bază cu 4 puncte procentuale. Potrivit guvernatorului, au fost reduse ratele la credite pentru a stimula creditarea, fapt care ar ajuta la creșterea economică.

Cât despre aprecierea leului moldovenesc, guvernatorul BNM a precizat că instituția nu se opune trendului, ci intervine pentru a elimina volatilitatea excesivă. „Cauza aprecierii este cererea slabă. Ca să remediem această situație trebuie să relansăm creșterea economică, să revigorăm cererea. Aceste lucruri fiind atinse, piața se echilibrează și cursul, încetul cu încetul, o să revină la normal”, a mai spus Octavian Armașu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:3,6 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău