BNM a publicat suma încasărilor pentru luna octombrie de la BEM, Unibank și Banca Socială, aflate în proces de lichidare
-
13 Noiembrie 2019 11:37
Banca Națională a compilat datele pentru luna octombrie ale Băncii de Economii S.A., B.C. „UNIBANK” S.A. și BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. privind încasările acestor bănci în proces de lichidare și achitările efectuate către Ministerul Finanțelor. Astfel, rambursările totale cumulative la creditul de urgență la 31 octombrie a.c. au constituit 2 368,4 mil. lei. Anul trecut, la aceeași dată, suma respectivă a fost de 1 713,4 mil. lei.
Procesul de lichidare a băncilor menționate este supravegheat de Banca Națională, care urmărește ca acestea să valorifice activele disponibile în termene restrânse și să obțină contravaloarea lor maximă.
Banca Națională a Moldovei este angajată într-un proces amplu de reformare a sectorului bancar pentru a nu admite asemenea fraude în viitor. În acest sens, au fost și sunt în continuare întreprinse multiple măsuri: monitorizarea continuă a calității acționariatului băncilor și îngrădirea accesului în sistem a acționarilor neconformi, implementarea celor mai bune practici ale guvernării corporative cu responsabilizarea personală a conducătorilor băncilor, modificarea regimului expunerilor mari pentru a nu permite plasamente exagerate la alte bănci și limitarea normelor expunerilor fată de persoanele afiliate băncilor.
De menționat în acest sens și punerea în aplicare a unui cadru modern de reglementare și a unui proces de supraveghere bazată pe risc, care să permită depistarea timpurie a deficiențelor și a riscurilor băncilor, implementarea registrului de credit care impune raportarea zilnică a creditelor mai mari de 1% de capital chiar de la etapa depunerii cererii etc. În același timp, au fost introduse instrumente noi, de intervenție timpurie și rezoluție bancară, care permit salvgardarea instituțiilor bancare de la etape mai timpurii de manifestare a problemelor fără apel la banii publici. Totodată, au fost revizuite cerințele calitative și cantitative față de capitalul băncilor, introduse instrumente menite să sporească stabilitatea financiară a întregului sistem bancar și a fost promovată majorarea plafonului de garantare a depozitelor pană la 50 de mii lei.
Totodată, BNM se declară deschisă în conlucrarea cu organele de anchetă oferind materialele necesare pentru investigarea circumstanțelor aferente fraudei bancare, în susținerea mersului anchetei, ale căror rezultate se așteaptă. Astfel, BNM sprijină efortul de recuperare a mijloacelor bănești sustrase și de tragere la răspundere a persoanelor vinovate.
Aceste și alte măsuri vin să confirme asumarea și realizarea de către Banca Națională a angajamentelor de sanare și reformare a sistemului bancar, de modificare a cadrului legal, dar și de sporire a nivelului profesional în sistem pentru neadmiterea unor fraude similare pe viitor, iar cea mai sigură garanție contra crizelor și fraudelor bancare rămâne independența și profesionalismul băncii centrale.