Blocul Electoral „ACUM DA și PAS” | Despre referendumul consultativ din ziua alegerilor
-
10 Ianuarie 2019 11:29
Blocul Electoral „ACUM DA și PAS” califică referendumul consultativ, organizat concomitent cu alegerile parlamentare din 24 februarie drept unul ilegal și manipulator și îndeamnă cetățenii să-l ignore.
Reprezentanții ”ACUM DA și PAS” au declarat astăzi, 10 ianuarie, într-o conferință de presă că decizia de organizare a referendumului a fost luată cu încălcarea legislației în vigoare. În plus, aceștia au menționat că rezultatele referendumului nu vor produce efecte juridice, iar chestiunea privind revocarea mandatului de deputat contravine prevederilor constituționale.
Totodată, Blocul se pronunță pentru organizarea unui referendum constituțional în privința reducerii numărului de deputați.
„Blocul Electoral ”ACUM DA și PAS” nu dorește să participe la acțiuni ilegale și să fie complice la irosirea banului public la un referendum decis în mod ilegal”, a declarat copreședintele Blocului, Andrei Năstase, în cadrul unei conferințe de presă.
Amintim că decizia de organizare a referendumului consultativ a fost luată la inițiativa Partidului Democrat. Alegătorii sunt chemați să se pronunțe dacă sunt de acord să fie redus numărul de deputați de la 101 la 61 și ca mandatele deputaților să poată fi retrase de către alegători.
Până în prezent doar Partidul Democrat și Partidul Comuniștilor s-au înregistrat ca și participanți la referendum. Prima formațiune susține chestiunile propuse plebiscitului, iar a doua se declară împotrivă.