Biletele pentru zborurile Air Moldova anulate din cauza COVID pot fi schimbate pe vouchere
-
09 Septembrie 2021 16:40
Biletele pentru zborurile companiei Air Moldova anulate din cauza COVID-19 pot fi schimbate pe vouchere electronice. Voucherul poate fi utilizat pentru achiziționarea unui bilet nou sau pentru servicii suplimentare pentru oricare dintre zborurile operate de companie, transmite IPN.
Procedura care trebuie urmată pentru ca suma neutilizată să fie convertită într-un voucher este descrisă pe pagina electronică a companiei.
Compania precizează că, din cauza volumului crescut de muncă preconizat, poate dura până la cinci zile lucrătoare până când solicitarea va fi procesată. „În acest sens, vă rugăm să nu trimiteți cererea dvs. de mai multe ori. Cererile care nu au legătură cu schimbul de bilete de avion pentru vouchere trimise la [email protected] NU vor fi procesate”, se menționează într-un comunicat de presă al operatorului.