Bilanțul sesiunii de primăvară 2023 a Parlamentului: Au fost adoptate 253 de acte normative
-
07 August 2023 09:55
În sesiunea de primăvară 2023, în plenul Parlamentului au fost adoptate 253 de acte normative. 171 dintre acestea sunt legi, iar 82 – hotărâri, informează serviciul de presă al Legislativului.
Pe parcursul sesiunii de primăvară 2023, Parlamentul s-a convocat în 24 de ședințe plenare, care s-au desfășurat în 27 de zile, cu o durată totală de peste 163 de ore. În aceeași perioadă, au fost audiate zece rapoarte ale autorităților publice care prezintă rapoarte anuale în plenul Parlamentului.
Potrivit datelor statistice, în sesiunea de primăvară a acestui an, membrii Biroului permanent al Parlamentului s-au întrunit în 21 de ședințe. În cadrul acestora, au fost aprobate 23 de hotărâri.
Sesiunea de primăvară 2023 a Parlamentului a început la data de 1 februarie și s-a încheiat pe 31 iulie.