Bilanțul pandemiei în lume: Numărul infectărilor se apropie de 11 milioane. În ultimele 24 de ore au murit peste 4.700 de persoane

  • 03 Iulie 2020 08:35
Bilanțul pandemiei în lume: Numărul infectărilor se apropie de 11 milioane. În ultimele 24 de ore au murit peste 4.700 de persoane

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puțin 517.416 morți în lume de când China a anunțat oficial apariția bolii în decembrie, potrivit unui bilanț întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, joi, la orele 19.00 GMT, informează Agerpres.

Peste 10.769.890 de cazuri de infecție au fost diagnosticate oficial în 196 de țări și teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puțin 5.454.100 sunt considerate vindecate în prezent.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele țări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire și numeroase țări sărace dispun de capacități de depistare limitate.

De la bilanțul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 4.735 de decese noi și 193.254 de cazuri noi. Țările care au numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 1.038 de morți noi, Mexic (741) și Statele Unite (740). 

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt țara cea mai afectată atât în număr de morți, cât și în număr de cazuri, cu 128.421 de decese pentru 2.713.195 de cazuri. Cel puțin 729.994 de persoane au fost declarate vindecate.

SUA, Brazilia și Marea Britanie, cele mai lovite țări

După Statele Unite, țările cele mai lovite sunt Brazilia cu 60.632 de morți pentru 1.448.753 de cazuri, Regatul Unit cu 43.906 morți (313.483 de cazuri, neactualizat de la bilanțul precedent), Italia cu 34.818 morți (240.961 de cazuri) și Franța cu 29.875 de morți (202.785 de cazuri).

Dintre țările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morți în raport cu populația, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (65), Spania (61), Italia (58) și Suedia (54).

China (fără teritoriile Hong Kong și Macao) a raportat oficial 83.537 de cazuri (trei cazuri noi de miercuri până joi), dintre care 4.634 de decese (zero noi) și 78.487 de vindecări.

Europa totaliza joi, la orele 19.00 GMT, 197.991 de decese pentru 2.709.250 de cazuri, SUA și Canada 137.102 decese (2.817.838 de cazuri), America Latină și Caraibe 119.171 de decese (2.665.100 de cazuri), Asia 35.804 decese (1.363.670 de cazuri), Orientul Mijlociu 16.801 decese (782.654 de cazuri), Africa 10.414 decese (421.862 de cazuri) și Oceania 133 de decese (9.519 cazuri).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău