Belgia: Două polițiste, rănite de un individ înarmat cu o macetă la Charleroi

  • 07 August 2016 11:31
Belgia: Două polițiste, rănite de un individ înarmat cu o macetă la Charleroi

Două polițiste au fost atacate, sâmbătă seară în orașul Charleroi, de către o persoană înarmată cu o macetă, agresorul strigând 'Allahu Akbar', a anunțat poliția locală pe contul său de Twitter, potrivit DPA și cotidianului belgian La Derniere Heure.

Una dintre cele două polițiste a suferit tăieturi adânci la nivelul feței și a fost internată în spital, în timp ce colega sa are răni minore, a relatat agenția de presă belgiană Belga. 
 
Incidentul s-a produs în apropierea sediului poliției din Charleroi. Autorul agresiunii a fost împușcat de un al treilea ofițer de poliție și, conform mai multor media belgiene, ar fi decedat.
 
 
''Condamn ferm atacul de la Charleroi'', a scris premierul belgian Charles Michel pe rețeaua Twitter.
 
La rândul său, ministrul de interne belgian Jan Jambon a denunțat un 'act josnic'. Organismul de coordonare pentru analiza amenințării (OCAM) analizează în prezent acest caz, a precizat Jambon.
 
Incidentul urmează unei serii de atacuri cu cuțit și arme de foc comise în Europa în ultimele săptămâni, dintre care unele au legătură cu organizații teroriste.
 
Sursa: Agerpres.ro
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău