Belgia: Mai multe stațiuni de pe litoral interzic turismul de o zi
-
09 August 2020 15:39
Mai multe orașe și stațiuni balneare flamande de pe litoralul Belgiei au anunțat duminică interzicerea accesului ''turiștilor de o zi'' pe perioada valului de caniculă în urma unor incidente cauzate de nerespectarea măsurilor împotriva pandemiei de COVID-19, informează AFP, preluat de Agerpres.
Comunele Knokke-Heist și Blankenberge au luat această decizia pentru a ''garanta securitatea publică'', au precizat edilii.
Mai multe persoane au fost arestate sâmbătă la Blankenberge după izbucnirea unui conflict între grupuri de turiști pe plajă.
Un grup de tineri a fost somat să plece de pe plajă după ce a refuzat să respecte măsurile de securitate impuse pentru stăvilirea pandemiei. Turiștii au protestat violent fiind necesară intervenția poliției.
În imaginile filmate de martori aflați la fața locului și difuzate pe rețelele de socializare se poate vedea cu tinerii aruncă umbrele în polițiștii aflați pe plajă.
Persoanelor violente arestate li s-a interzis să rămână cazați în localitate, iar turismul de o zi a fost interzis. ''Avem nevoie de o pauză'', a explicat primarul orașului, Daphne Dumery.
''Oricine vine la Blankenberge trebuie să aibă un motiv valabil pentru a i se permite accesul. Prin această măsură, încercăm să restabilim calmul'', a subliniat aceasta.
Comuna Knokke a adoptat o măsură similară în urma a ''zeci de incidente, atât pe timpul zilei, cât și noaptea'', se mai explică în comunicat.
Consiliul comunal a considerat în această situație ''că este obligația sa să ia măsuri drastice. Pentru a garanta securitatea publică, turiștii de o zi nu vor mai putea intra'' în stațiunea balneară.
Puncte de control vor fi instalate începând de duminică la intrarea în comună, iar cei care sosesc trebuie să dețină o ''dovadă'' justificativă: locuiesc în oraș, sunt cazați la o unitate sau hotel, muncesc în oraș.
''Toate vehiculele vor fi verificate. Oricine nu are un motiv întemeiat pentru a fi la Knokke va trebui să facă imediat cale întoarsă'', au avertizat autoritățile.
Societatea feroviară franceză SNCB a comunicat pasagerilor trenurilor care merg spre coasta belgiană măsurile adoptate de autoritățile din Blankenberge și Knokke pentru ''a verifica dacă destinația lor e autorizată''.
Belgienii au pornit în număr mare sâmbătă spre regiunea de coastă în căutarea unor locuri mai răcoroase după ce temperaturile au trecut de 35 de grade Celsius.
Orașul Ostende alături de alte două orașe balneare au solicitat SNCB să nu mai programeze trenuri suplimentare către litoral.
''Sâmbătă, trenurile au ajuns pe coastă pline la o capacitate de 115%. Este iresponsabil'', a protestat guvernatorul provinciei într-un comunicat.
''Poliția va supraveghea în mod strict toate orașele costiere pentru a se asigura că acestea respectă toate directivele. Contravenienții vor fi pedepsiți sever'', a avertizat acesta.
Belgia se confruntă de sâmbătă cu un val de caniculă prognozată pentru mai multe zile, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
Sursa:Agerpres