Belgia își înăsprește măsurile în contextul înmulțirii cazurilor de coronavirus
-
23 Iulie 2020 18:35
Premierul belgian Sophie Wilmes a anunțat joi înăsprirea, începând de sâmbătă, a măsurilor în fața înmulțirii cazurilor de coronavirus, prin introducerea obligației de a purta mască "în orice loc care e foarte frecventat", cum ar fi piețe, străzi comerciale, hoteluri, restaurante și cafenele, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Masca era deja obligatorie din 11 iulie în transportul în comun, în magazine, în cinematografe, în lăcașurile de cult sau în muzee și biblioteci.
Zonele "extrem de frecventate" unde va trebui de acum să se poarte mască vor fi definite de autoritățile locale.
În ceea ce privește hotelurile, cafenelele și restaurantele, purtatul măștii nu va fi obligatoriu la masă.
În schimb, clienții vor trebui să comunice o adresă de e-mail sau un număr de telefon pentru a permite a monitorizare în caz de contaminare.
Mai general, "trebuie să fim capabili să enumerăm persoanele pe care le-am văzut în ultima săptămână", a afirmat Sophie Wilmes în cadrul unei conferințe de presă.
Belgienii au în prezent permisiunea de a vedea 15 persoane pe săptămână, însă "această bulă de 15 nu este definitivă și menținerea sa în viitor va depinde de comportamentul fiecăruia", a explicat șefa guvernului.
"Anunțul unei înăspriri a regulilor este o lovitură dură pentru moralul nostru, dar preferăm să luăm măsuri astăzi decât să regretăm mâine", a subliniat ea.
În afară de purtarea măștii, Sophie Wilmes a anunțat că "târgurile și saloanele nu vor putea fi reluate deocamdată". "Luăm în considerare o reluare a activităților de la 1 septembrie, sub rezerva unei monitorizări extrem de stricte", a precizat ea.
În privința magazinelor de noapte, ele vor trebui să se închidă la ora 22.00, pentru a evita adunările de risc, deoarece "am constatat dificultăți în ceea ce se întâmplă în jurul acestor magazine de noapte", a explicat prim-ministrul.
În Belgia, numărul de noi infectări în cursul perioadei 13-19 iulie a crescut cu 91%, cu o medie de 193 de cazuri depistate pe zi, comparativ cu 101 săptămâna trecută.
Belgia număra joi 64.627 de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei și 9.808 decese.
"Chiar dacă ultimele cifre privind epidemia nu ar trebui să ne producă panică, ele ar trebui luate totuși foarte în serios", a atras atenția Sophie Wilmes.
"O înmulțire a contaminărilor este parte integrantă din procesul de relaxare (...) Nu este anormal, dar trebuie să rămână sub control", a adăugat ea.
"Contrapartida regăsirii libertăților noastre este prudența absolută. Altfel, ne luăm riscul de a fi nevoiți să reintroducem măsuri extrem de dure", a mai subliniat ea.
Belgia este una dintre țările cu număr mare de decese cauzate de COVID-19 raportat la populația sa, cu 85 de morți la 100.000 de locuitori.
Bilanțul realizat de autoritățile belgiene cu decesele legate de coronavirus este unul dintre cele mai exhaustive din lume, deoarece sunt integrate și decesele potențiale legate de virus fără ca acest lucru să poată fi dovedit printr-un test.
Sursa:Agerpres