Belarus: Svetlana Tihanovskaia i-a dat ultimatum de două săptămâni lui Aleksandr Lukașenko ca să demisioneze

  • 13 Octombrie 2020 17:55
Belarus: Svetlana Tihanovskaia i-a dat ultimatum de două săptămâni lui Aleksandr Lukașenko ca să demisioneze

Svetlana Tihanovskaia, personalitate de prim-plan a opoziției belaruse, i-a lansat marți un ultimatum președintelui Aleksandr Lukașenko, căruia i-a dat un termen de 13 zile pentru a-și prezenta demisia, a-i elibera pe toți deținuții politici și a pune capăt represiunilor poliției, avertizând că în caz contrar va fi declanșată o grevă la nivel național, relatează agenția de presă EFE și publicația online independentă belarusă Tut.by, preluat de Agerpres.

'S-au scurs două luni de criză politică, violență și impunitate. Destul! Aveți 13 zile pentru a îndeplini aceste trei condiții', subliniază Tihanovskaia într-un mesaj transmis prin aplicația Telegram.

În cazul în care Lukașenko, care a fost învestit la sfârșitul lunii septembrie pentru al șaselea mandat, nu respectă aceste condiții, la 25 octombrie 'întreaga țară va ieși pașnic în stradă cu un ultimatum popular', a explicat ea, adăugând că a doua zi, la 26 octombrie, va fi declanșată o grevă națională, la care vor participa toate întreprinderile din țară, toate drumurile vor fi blocate, iar magazinele de stat vor fi boicotate.

'Încercați să paralizați viața țării noastre fără să înțelegeți că Belarusul este mai puternic decât regimul. Din moment ce ați așteptat un ordin, uitați-vă că îl aveți! Și termenul limită pentru executarea acestuia este 25 octombrie', i-a transmis Tihanovskaia lui Aleksandr Lukașenko.

Adresându-se președintelui, Tihanovskaia a spus că opoziția s-a declarat în repetate rânduri dispusă să discute cu puterea, dar un 'dialog în spatele gratiilor nu este dialog', făcând aluzie la întâlnirea lui Lukașenko, sâmbătă, cu diverși opozanți încarcerați la centrul de detenție al KGB-ului belarus.

'Ați bătut întotdeauna bărbați, iar acum bateți femei, copii, bătrâni. Nu încercați să prezentați asta ca dialog! Aceasta este teroare de stat. Și fiecare dintre cei care nu au trecut încă de partea poporului este complice al terorii', a spus ea.

Tihanovskaia se află în exil la Vilnius, capitala Lituaniei, unde a ajuns împotriva voinței ei, după o 'discuție de opt ore' cu responsabili ai KGB-ului de la Minsk la sediul Comisiei Electorale Centrale la 10 noiembrie, fiind amenințată că cei doi copii preșcolari ai ei vor 'rămâne și fără mamă', în timp ce tatăl lor se află deja în închisoare.

Ea a prezidat luni prima mare reuniune a reprezentanților opoziției belaruse din exil, în cadrul căreia ei au insistat asupra organizării de noi alegeri prezidențiale, întrucât le consideră masiv fraudate pe cele desfășurate în 9 august și pun la îndoială procentul de 80% adjudecat de Lukașenko. Opozanții belaruși au mai cerut eliberarea prizonierilor politici și declanșarea unor anchete asupra actelor de violență împotriva manifestanților pașnici.

Opozanților belaruși din exil li s-a alăturat și Serghei Dilevski, lider al sindicatului de la Uzina de tractoare din Minsk, ultimul membru al prezidiului Consiliului de coordonare al opoziției care mai rămăsese în libertate și în Belarus. El a fost 'constrâns să părăsească Belarus din cauza temerilor pentru siguranța sa', a plecat în Polonia și se află în Varșovia, a declarat marți un purtător al său de cuvânt, citat de agenția de presă belarusă Tut.by.

Evenimentele au început să se precipite în Belarus după ce președintele Aleksandr Lukașenko a efectuat sâmbătă o vizită neașteptată la penitenciarul KGB-ului din Minsk pentru a discuta despre reforma constituțională cu lideri ai opoziției belaruse încarcerați aici. Tot în acea zi, după 134 de zile de la încarcerare, soțului Tihanovskăi, cunoscutul blogger Serghei Tihanovski, i s-a permis să vorbească la telefon cu Svetlana.

'Constituția nu poate fi scrisă în stradă', a declarat Lukașenko, dar opoziția din exil a respins apelul său.

A doua zi, peste 700 de demonstranți au fost arestați la Minsk la tradiționala manifestație a opoziției organizată în fiecare duminică după alegerile din 9 august, un protest reprimat violent de către poliție.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,24
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău