BASARABIA 100 | Vlad Pohilă: Eu trăiesc cu Patria părinților mei, care este România

  • 10 Aprilie 2018 16:32
0%
00:00:00
00:00:00

Vlad Pohilă, scriitor, publicist, traducător: Rudele de peste Prut au fost un factor foarte important pentru formarea noastră și consolidarea elementului românesc.

"Tata era meșter la toate și a ținut familia cu destoinicie. Era geamgiu, unic în câteva sate din jur. Și meșterea căciuli, a făcut unui cumnat de la București, unchiul meu, o căciulă atât de frumoasă, încât și alții au dorit și tata le-a făcut la mai mulți profesori de la Universitatea București și cercetători de la Institutul de Studii Sud-Est Europene, Institutul lui Iorga, purtau căciuli făcute de tata, basarabene, pentru că sora lui tata mai mică, tanti Liuba, a fost profesoară universitară, noi ne mândream - profesor, doctor la București la Universitate.

Frații lui tata s-au refugiat în 44, după ce gustaseră un an de putere sovietică. Un frate era dascăl și a văzut atitudinea bolșevicilor față de biserică și s-a refugiat atunci, al doilea era învățător, avea soție olteancă și i-a spus unchiului meu: "Antoane, vrei să rămâi cu rușii, eu nu". Sora lui tata era la școala normală și avea un bilet pentru 29 iunie 1940, în prima vacanță. Nu l-a mai folosit în 40 și l-a păstrat până la moarte. A trăit 86 de ani, tanti Liuba, noi ne mândream cu ea.

Rudele de acolo au fost un factor foarte important pentru formarea noastră și consolidarea elementului acesta românesc. Tanti a venit prima în 1958, adică după 18 ani a putut să vină. N-a mai apucat părinții. Venea cât de des putea cu nenea Sava, soțul ei, și cu fiul, verișorul meu Cătălin. Veneau în fiece an câte unul. Sigur că ne aduceau dulciuri și ceva îmbrăcăminte, încălțăminte, dar ne aduceau și cărți, ne aduceau discuri, obligatoriu. Aveam o verișoară Doina Pohilă, ea mi-a adus atâtea cărți frumoase și bune.

Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt când au venit rudele noastre de la București - ce limbaj frumos aveau, cum erau îmbrăcați... și vărul meu de la București, care era cu un an mai mic decât mine, știa Miorița pe de rost. Ei... ne-au dat un exemplu că ne-am apucat și noi să învățăm Miorița. De fapt, și în sat era așa o atmosferă, după calculele mele, fiecare al patrulea s-a refugiat, a fugit de ruși, așa încât mulți aveau rude peste Prut care veneau și mențineau o atmosferă românească".

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:79 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău