BASARABIA 100 | Marian Voicu despre „Matrioșka mincinoșilor, fake news, manipulare, populism”

  • 16 Septembrie 2018 10:08
0%
00:00:00
00:00:00

Jurnalistul Marian Voicu a lansat recent și la Chișinău cartea „Matrioșka mincinoșilor, fake news, manipulare, populism”, o carte în care descrie fenomenul fake news, dezinformare, război hibrid, de unde începe și cine se află în spatele lui.

Marian Voicu: „ … cum poți promova fake news în mod constant, strategic, zi de zi? O poți face doar în regimurile în care există libertate de exprimare, te folosești de spațiul public liber ca să promovezi o minciună. Americanii nu ar putea face campanii de dezinformare în Coreea de Nord sau în Rusia, pentru că acolo presa este controlată, în Coreea de Nord – total, în Rusia – în mare, mare proporție.

Spațiul public în Rusia nu este unul liber. Sunt ruși condamnați aproape în fiecare lună pentru postări pe internet. Avem o singură intervenție documentată consistent, începând din 2013 încoace, în privința fake news, cea pe care rușii o fac în mod eficient, constant, programatic, atacând democrațiile occidentale, în special în perioada alegerilor. Și vorbim despre ruși pentru că se întâmplă lucrul acesta și pentru că trăim unde trăim. Suntem vizați în fiecare zi, pentru că ne schimbă viața și pentru că alegerile contează întotdeauna”.

Marian Voicu lucrează de peste 20 de ani în televiziune și radio, ca moderator și producător. Timp de zece ani a realizat filme documentare pentru TVR despre comunitățile românești – de la istroromâni și aromâni până la românii de peste Bug și cei din Federația Rusă. Este primul jurnalist român care a filmat în Sudan, Uganda și Siberia. Între 2008 și 2010 a realizat interviurile Europa FM. A fost manager de proiect la Radio România Chișinău.

A primit mai multe premii naționale și internaționale, cel mai recent fiind Medalia de aur din partea Asociației Corespondenților ONU (2015), pentru documentarul Exodul: O tragedie siriană. A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios“ în grad de cavaler.

Printre cele mai recente filme documentare se numără Torna, torna, fratre! Istoria aromânilor spusă de ei înșiși (2015) și Breaking Fake News! Războiul de după războiul rece? (2017).

În 2016 a publicat la Editura Humanitas volumul Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău