BASARABIA 100 | Alexei Mateevici: Trebuie să știm că suntem români

  • 14 Octombrie 2018 20:38
0%
00:00:00
00:00:00

"Trebuie să știm că suntem români. Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumină dreaptă… N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut", declara Alexei Mateevici, la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia care s-a desfășurat la Chișinău în luna mai 1917.

Alexe Mateevici a fost unul din marii români care a contribuit la luminarea poporului, după cum s-a exprimat el, chiar dacă nu a ajuns să trăiască momentul Unirii, plecând la cele veșnice într-un sfârșit de august 1917.

Scriitorul, traducătorul și publicistul Vlad Pohilă, despre rolul lui Alexei  Mateevici în înfăptuirea unirii neamului: 

Mateevici a fost o personalitate marcantă, iubită foarte mult în sferele pe unde ajungea el, fie redacția revistei Basarabia, fie Academia Teologică din Kiev, unde a fondat un cerc de cultură, de românism, dacă vreți, numit convențional Deșteptarea, care n-a activat prea mult, începuseră să fie persecutați. În acea perioadă, când s-au dat anumite libertăți minorităților naționale, popoarelor subjugate de ruși, și-au găsit solul fertil unii intelectuali și patrioți de talia lui Alexe Mateevici, ca să lumineze poporul. Alexe Mateevici a făcut-o și prin poezie, și prin publicistică, și prin studii etnografice. Despre folclor el a scris, despre diferite aspecte ale etnografiei, subliniind originalitatea față de ruși a existenței etnologice, etnografice a românilor din Basarabia și identitatea lor cu românii din vechiul regat. În poezie a culminat prin poemul Limba noastră”.  

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău