Bărbatul prins cu jumătate de milion de euro într-o valiză, condamnat la închisoare

  • 01 August 10:47
Bărbatul prins cu jumătate de milion de euro într-o valiză, condamnat la închisoare

Bărbatul care în octombrie 2023 a încercat să introducă în Republica Moldova peste 550 000 mii de euro fără a-i declara la vamă a fost condamnat la închisoare. Inițial, prin sentința Judecătoriei Chișinău din 18 noiembrie 2024, bărbatul fusese achitat.

„Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Centru din 31 iulie 2025, a fost admis apelul procurorilor, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre prin care inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea tentativei de contrabandă, cu stabilirea unei pedepse de 5 ani de închisoare, dintre care 2 ani și 6 luni urmează a fi executați în penitenciar, iar executarea celei de a doua jumătate a pedepsei a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 2 ani”, a transmis PCCOCS. 

Instanța a mai decis și confiscarea sumei de 540 000 de euro în folosul statului.

Chiar dacă a fost obținută o sentință de condamnare, procurorii PCCOCS vor contesta din nou decizia la Curtea Supremă de Justiție solicitând și confiscarea contravalorii automobilului folosit la comiterea infracțiunii, precum și a sumei de 10 000 de euro diferență dintre suma transportată ilegal și cea confiscată în folosul statului de Curtea de Apel. 

Reamintim că, inculpatul, fiind la volanul unui automobil de lux a comunicat în vamă că nu ar avea nimic de declarat. Totuși, funcționarii vamali au dispus verificarea mașinii, iar în portbagaj a fost depistată valiza cu cei peste o jumătate de milion de euro. 

Atât banii, cât și automobilul, au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor, iar inculpatul fusese reținut.

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
14,4
Câțiva nori
Umiditate:33 %
Vint:4,12 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău