Bărbatul care a plătit participanți la „protestul patriotic” al lui Igor Dodon, din capitală, este avocat și fost procuror (Revista presei)
-
31 Iulie 09:45
Semnal de alarmă din partea Maiei Sandu după Consiliul Suprem de Securitate - titrează în articolul analiză de pe Deutsche Welle, jurnalistul Vitalie Călugăreanu.
Rusia mobilizează interlopii, pe care i-a adăpostit, la destabilizarea Moldovei. A rezervat peste 100 de milioane de euro pentru candidați, vandalizări, proteste și coruperea alegătorilor la scrutinul din 28 septembrie.
Președinta Maia Sandu a făcut dezvăluirile după ședința de miercuri a Consiliului Suprem de Securitate. Ea a precizat că instituțiile de forță din Moldova dețin toate informațiile privind provocările pregătite de Rusia pentru următoarele luni, inclusiv cu participarea membrilor unor cluburi sportive, se menționează în articol.
Rusia vrea să controleze din toamnă Republica Moldova și pregătește o imixtiune fără precedent în alegerile din septembrie a avertizat șefa statului.
La solicitarea Chișinăului, România va oferi sprijin împotriva războiului hibrid purtat de Rusia fără a se implica în procesul electoral, afirmă președintele României, Nicușor Dan după avertismentele Maiei Sandu.
Întrebat într-o conferință de presă despre avertismentul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, cu privire la intenția Rusiei de a interveni în alegerile parlamentare din toamnă, președintele Nicușor Dan a invocat declarațiile din 18 iulie ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului britanic, care confirmă existența unor astfel de interferențe, transmite Caleaeuropeana.ro citată de portalul deschide.md
„Există un război hibrid al Rusiei în Europa, cu o componentă cibernetică și una de dezinformare. Deci, acestea sunt fapte. În cazul Republicii Moldova, faptele sunt și mai clare, și mai intense. Pentru că, dincolo de aceste două componente, a existat și o a treia – cumpărarea de voturi – dovedită în mii de cazuri aflate în ancheta Parchetului din Republica Moldova”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a adăugat că România, fără a se implica direct în procesul electoral, poate furniza expertiză tehnică în mai multe domenii, în special în ceea ce privește securitatea cibernetică.
Bărbatul care a plătit participanți la „protestul patriotic” al lui Igor Dodon, din capitală este avocat și fost procuror. În 2018 a fost reținut într-un dosar de corupție scrie Ziarul de Gardă.
Bărbatul care a remunerat cu câte 300 de lei mai multe persoane care au participat sâmbătă, 26 iulie, la așa-numitul protest patriotic din capitală este avocatul Serghei Șteliman, conform unor surse ale Ziarului de Gardă. Banii au fost împărțiți după manifestație, în fața sediului Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), amplasat în orașul Orhei.
Analizând informațiile publice, ZdG a constatat că Șteliman a activat anterior în calitate de procuror în cadrul Procuraturii Orhei.
Pe 18 octombrie 2018, ZdG a scris că procurorul Igor Berlădean, care din 11 iulie 2012 până în noiembrie 2018 a activat la Procuratura Orhei, fostul magistrat de la Judecătoria Orhei Eugen Popovici și avocatul Serghei Șteliman au fost anchetați de procurori într-un dosar de corupere pasivă și activă.
Pe 14 mai 2025, conform sentinței consultate de ZdG, Judecătoria Orhei l-a recunoscut vinovat pe apărător pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență și denunțarea falsă, însă în privința acestuia s-a decis încetarea procesului penal „pe motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere la răspundere penală”. De asemenea, procurorul a fost achitat pentru trafic de influență „pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii imputate”.
„Referendumul lui Nicușor Dan și amenințarea lui George Simion”- este titlul editorialului semnat de publicistul și analistul politic Nicolae Negru pentru portalul Veridica.md.
Articolul face trimitere la interviul recent din presa germană dat de liderul de la Cotroceni, în care a abordat subiectul unui stat unitar.
Merită atenție modul deosebit cum vede Nicușor Dan chestiunea în cauză: în 1918 basarabenii au decis să se unească cu România și lucrul acesta e posibil să se repete, dacă vor dori ei. România va respecta „pe deplin voința poporului din republica vecină”.
Accentul nu se pune, ca de obicei, pe „adevărul istoric”, pe consecințele odiosului pact Molotov-Ribbentrop sau, mai exact, Stalin-Hitler, nu pe considerentele de drept internațional și interpretările acestuia scrie autorul. Preferințele majorității cetățenilor din Republica Moldova necesită clarificări, ele contează cu adevărat în acest caz, explică Nicolae Negru.
„Referendum” și „reunire” sunt incompatibile pentru o parte dintre unioniștii noștri. Din punctul lor de vedere, fiindcă basarabenii nu au fost întrebați, nici în 1812, nici în 1940, nici în 1944, dacă își doresc ocupația rusească, nu e corect să fie întrebați astăzi, dacă doresc sau nu reunirea cu România. Basarabia rămâne teritoriu românesc în continuare, căci Actul Unirii din 1918 nu a fost anulat de nimeni.
Pe de altă parte, amenințarea cu boicotarea produselor moldovenești, pentru nu se știe ce păcate ale guvernului de la Chișinău, nu e calea reunirii, e calea lui Putin. Nu conștientizează George Simion, care a lansat amenințarea, că procedează ca un simplu „idiot util” în folosul Rusiei, că gestul său nu e nici măcar inteligent sau original, și i-ar putea dezamăgi pe cei „5 milioane de români” care l-au votat?

