Banii preconizați pentru reparații în scările de bloc s-au dus pe gestionarea pandemiei

  • 03 Decembrie 2020 10:45
Banii preconizați pentru reparații în scările de bloc s-au dus pe gestionarea pandemiei

Banii preconizați anul acesta pentru reparația scărilor în blocurile de locuit din capitală au fost redirecționați pentru gestionarea pandemiei, a precizat șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare (DGLCA), Ion Burdiumov, contactat de IPN. Anul trecut, din fonduri municipale au fost schimbate geamurile în scările câtorva blocuri de locuit.

Ion Burdiumov spune că responsabilitatea de întreținere a scărilor și altor spații comune, dar și a rețelelor interioare este nu doar a gestionarilor fondului locativ, ci și a locatarilor. „Locatarii tot trebuie să participe la reparație, de aceea că ei, privatizând apartamentele, trebuie să participe cu cota-parte la reparația întregului bloc, nu doar a scărilor și a gemurilor, dar a tot ce ține de gestionarea blocurilor. Și rețele, și acoperiș, și așa mai departe. Dacă în blocul dat sunt și spații care sunt în proprietatea Consiliului municipal, respectiv trebuie să contribuie și municipalitatea”, a spus Ion Burdiumov.

Situația este monitorizată de către întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ, dar și președinții asociațiilor de locatari. „Sunt mai multe forme de proprietate. Fiecare proprietar de bloc gestionează în mod independent. Dacă e Asociație, atunci președintele acesteia, la solicitarea Consiliului casei sau a Adunării Generale, elaborează un regulament în baza căruia se efectuează aceste lucrări”, a explicat Ion Burdiumov.

Deși nu există date centralizate 
despre blocurile care necesită reparație în scară, Ion Burdiumov a estimat că sunt multe. Mai ales este vorba despre geamurile care trebuie înlocuite.

Întrebat ce lucrări se fac din plata lunară pe care o transferă locatarii pentru deservirea blocului locativ (1 leu/m2), directorul DGLCA a precizat că, în mare parte, e vorba de salubrizarea curților și doar o sumă nesemnificativă este pentru reparație sau curățenie în scările de bloc. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău