Banca Națională își deschide ușile pentru vizitatori de Ziua Independenței
-
24 August 2023 13:10
Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru publicul larg pe 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova. La final de weekend toți doritorii vor avea posibilitate să admire colecția de monede comemorative a băncii centrale și să afle detalii despre semnele de siguranță ale leului moldovenesc, dar și despre cum ar putea face parte din echipa instituției bancare, transmite IPN.
Vizitatorii vor face o incursiune în istoria monedei naționale, care în acest an împlinește 30 de ani de la punerea în circulație. Ei vor afla care sunt elementele de siguranță ale leului moldovenesc și cum poate fi verificată autenticitatea bancnotelor, iar în final copiii vor primi câte un „Îndrumar de educație financiară”.
Copii, tineri și maturi de orice ocupație, interesați de activitățile BNM, sunt așteptați la Banca Națională între orele 9.00 și 16.00. Accesul în sediul băncii va fi permis în baza buletinului de identitate (pentru maturi), iar excursiile vor avea loc la fiecare oră fixă.