Banca Mondială | Migrația dă naștere unor preocupări legate de „exodul creierelor”, inclusiv din R. Moldova

  • 09 Octombrie 2019 12:42
Banca Mondială | Migrația dă naștere unor preocupări legate de „exodul creierelor”, inclusiv din R. Moldova

Migrația dă naștere unor preocupări legate de „exodul creierelor”, al mâinii de lucru calificate din țările de origine.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior reprezintă 55 la sută din populația totală a emigranților din Bosnia și Herțegovina, peste 40 la sută din emigranții din Armenia și Letonia și aproape 40 la sută din populațiile de emigranți din Albania, Moldova, Macedonia de Nord, Kîrgîzstan, Kazahstan, România și Tadjikistan, conform celei mai recente prognoze economice a Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, informează MOLDPRES.

Potrivit raportului „Migration and Brain Drain” (Migrația și exodul creierilor), această evoluție permanentă reprezintă mai degrabă „un simptom și nu o cauză a problemei de bază”.

Raportul Băncii Mondiale, lansat astăzi, arată că numărul emigranților din Republica Moldova se ridică la un milion de persoane, ceea ce reprezintă 24 la sută din totalul populației, în timp ce numărul imigranților este sub 100 mii de persoane sau 3,3 la sută din totalul populației. Ponderea emigranților în TOP5 țări de destinație, inclusiv Federația Rusă, Italia, Portugalia, este de 83,2 la sută din totalul moldovenilor plecați peste hotare.

Întărirea guvernanței și consolidarea instituțiilor din țările de origine sunt politici pe termen lung care pot să abordeze cauzele de bază ale emigrației permanente. Politicile care vizează păstrarea forței de lucru calificate includ promovarea sectorului privat și stimularea creării de locuri de muncă, investițiile în învățământul superior și creșterea oportunităților pentru femei în economie.

Ponderea imigranților din Europa a crescut rapid în ultimele patru decenii, unul din trei imigranți din întreaga lume îndreptându-se spre Europa. Migrația intra-regională este, de asemenea, ridicată în Europa și Asia Centrală, 80 la sută dintre emigranți alegând să se mute în alte țări din regiune. Cu toate acestea, opoziția la migrație este de multe ori puternică, deoarece beneficiile tind să fie pe termen lung, în timp ce costurile - inclusiv deplasarea și șomajul - sunt imediate și concentrate pentru anumite grupuri.

Raportul indică faptul că este mai probabil ca mărirea stimulentelor pentru a rămâne în țara de origine să descurajeze migrația externă, comparativ cu politicile care limitează beneficiile din străinătate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău