STUDIU | Bacterii care provoacă astm, descoperite în țigările electronice. Concluziile cercetătorilor, alarmante
-
24 Aprilie 2019 19:49
Peste un sfert din țigările electronice sunt contaminate cu bacterii care provoacă astm, inflamații și reducerea capacității pulmonare, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, din SUA, citat de The Telegraph și Mediafax.
Specialiștii, care au analizat pentru studiu 75 de produse populare, atât cartușe de unică folosință, cât și dispozitive cu lichid, spun că acești compuși descoperiți în țigările electronice aparțin aceluiași tip care se găsește în centrele de incinerare a deșeurilor.
În plus, produsele cu arome dulci fructate, foarte populare în rândul adolescenților, sunt cele care conțin cele mai multe toxine.
Studii anterioare au arătat că arome comune folosite pentru țigările electronice sunt asociate unor severe maladii respiratorii.
Însă aceasta este pentru prima dată când au fost descoperite în dispozitive substanțe biologice potențial dăunătoare.
Campaniile de sănătate publică desfășurate în Marea Britanie le recomandă fumătorilor să schimbe țigaretele clasice cu cele electronice, motivând că cele din urmă afectează sănătatea cu cel mult 5% comparativ cu primele.
Demersul a fost criticat de cercetători, care spun că este prea devreme pentru a cunoaște adevăratele efecte ale folosirii țigaretelor electronice.
Potrivit noului studiu, publicat în Environmental Health Perspectives, 27% dintre dispozitivele analizate au prezentat urme de endotoxine - substanțe toxice conținute de bacterii gram negative -, care se găsesc de obicei în mediile agricole și industriale, iar 81%, urme de glucan, care se găsește în pereții celulari ai fungilor. Ambele provoacă maladii respiratorii acute și cronice în rândul persoanelor care lucrează în anumite medii, precum incinerarea deșeurilor.
Mostrele de cartușe prezentau concentrații de 3,2 ori mai mari de glucan comparativ cu aromele lichide. Concentrațiile de glucan erau, de asemenea, mai mari în produsele mentolate decât în cele fructate. Însă cele fructate conțineau concentrații mai mari de endotoxine.
Cercetătorii sunt de părere că materiile prime folosite în producerea aromelor ar putea fi sursa contaminării cu microbi. Procesul de contaminare ar putea avea loc în oricare etapă a producției. O altă ipoteză ar fi că, în cazul cartușelor de unică folosință, bumbacul folosit la producerea acestora ar putea fi sursa de contaminare.
Luna trecută, o anchetă realizată de publicația britanică Daily Telegraph a scos la iveală faptul că platforma de socializate online Instagram promovează aceste produse în rândul copiilor cu vârsta de 13 ani cu ajutorul benzilor desenate.
Sursa: Mediafax