Aviația militară israeliană a lovit cu drone portul palestinian din Fâșia Gaza

  • 28 Aprilie 2018 09:02
Aviația militară israeliană a lovit cu drone portul palestinian din Fâșia Gaza

Aviația israeliană a anunțat că a efectuat un raid vineri seară asupra principalului port al Fâșiei Gaza, responsabili palestinieni vorbind despre un atac cu drone care au avariat două vase fără să se înregistreze victime, relatează AFP.

Ar putea fi primele lovituri desfășurate de aparate israeliene asupra acestui teritoriu după războiul din 2014 în care Israelul s-a confruntat cu diverse forțe paramilitare palestiniene.

Dronele au "vizat două nave din portul Gaza", a declarat într-un comunicat ministerul de interne din Fâșia Gaza, administrată exclusiv de mișcarea Hamas.

La rândul său, armata israeliană a informat că aviația sa a "vizat șase ținte militare aparținând forțelor navale ale organizației teroriste Hamas din Fâșia Gaza".

Armata nu a precizat în comunicatul său locul în care au efectuate aceste lovituri.

Martori au relatat că navele au suferit importante avarii, în timp ce forțele de securitate ale Hamas au împiedicat jurnaliștii să se deplaseze la fața locului.

În aceeași zi, trei palestinieni au fost uciși de soldați israelieni în Fâșia Gaza de-a lungul graniței cu Israelul unde, la 30 martie, a fost declanșată o masivă mișcare de protest, numită 'Marșul întoarcerii'.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău