Avertismentul comisarului european pentru Sănătate: "Întoarcerea la vechea normalitate nu mai este o opțiune"

  • 03 Octombrie 2020 12:03
Avertismentul comisarului european pentru Sănătate:

Comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Stella Kyriakides, a declarat, vineri că actuala criză sanitară reprezintă "o oportunitate de a evolua" și de a crea o "Uniune Europeană a Sănătății", potrivit Agerpres.

"Cetățenii europeni se așteaptă ca UE să coordoneze și să ofere răspunsul la această criză. Mai mult, se așteaptă de la noi să ne întărim pregătirea în situații de criză și gestionarea amenințărilor la adresa sănătății. Suntem hotărâți să ne ridicăm la nivelul acestor așteptări și, pentru aceasta, trebuie să începem să construim acordurile pentru o Uniune Europeană a Sănătății mai puternică și mai eficientă", a adăugat Kyriakides.

"Acum avem o șansă de a merge mai departe împreună, prin multilateralism și solidaritate. Haideți să profităm de această oportunitate de a evolua și de a crea o Uniune Europeană mai sănătoasă și mai rezistentă deoarece întoarcerea la vechea normalitate este evident că nu mai reprezintă o opțiune", a încheiat Stella Kyriakides.

"Noi competențe ale UE în domeniul sănătății"

Ilona Kickbusch, director fondator al Global Health Programme, expertă în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și cadru didactic în cadrul Institutului Universitar de Studii Internaționale și Dezvoltare din Geneva, a susținut la rândul său, în cadrul Forumului European pentru Sănătate Gastein, înființarea unei 'Uniunii Europene a Sănătății'.

Fiecare criză sanitară, a spus experta în sănătate oferind exemplul epidemiilor de encefalopatie spongiformă bovină (ESB), sindrom acut respirator sever (SARS) sau Ebola, "a adăugat un nou strat în ceea ce privește politicile de sănătate și a condus la crearea unor noi instituții sanitare în Uniunea Europeană. În cazul crizei actuale, criza COVID-19, trebuie să răspundem apelului pentru noi competențe ale UE în domeniul sănătății".

În acest sens, a explicat Ilona Kickbusch, este necesară "identificarea formei corespunzătoare de integrare și cooperare pentru ca UE și statele membre să acționeze împreună într-un mod mai eficient în domeniul sănătății, atât în perioade de normalitate, cât și în vremuri de pandemie". Experta în sănătate a subliniat, însă, că acest lucru trebuie realizat "în solidaritate cu restul lumii".

"În pandemie am învățat nu doar că trebuie să fim protejați, ci și că trebuie să ne protejăm unii pe alții", a spus experta în sănătate adăugând că "lipsa de solidaritate de la începutul crizei trebuie să constituie un semnal de alarmă".

"Fragmentarea națională duce la haos"

Clemens-Martin Auer, președinte al Forumului European pentru Sănătate Gastein, a declarat vineri, în încheierea evenimentului, că "această criză COVID a scos la suprafață necesitatea de a dansa cu "elefanții' care ne împiedică să facem mai multe progrese în domeniul sănătății".

"Când, dacă nu acum, avem nevoie de noi parteneriate pentru sănătate, democrație și afaceri!?", a spus Auer amintind că "unii dintre acești "elefanți" sunt deosebit de greu de gestionat când vine vorba de sănătate", oferind drept exemplu "elefantul fragmentării naționale, al factorilor determinanți din punct de vedere social și eonomic, al naționalismului sau al populismului".

Clemens-Martin Auer a declarat că "răspunsul clar" la aceste probleme este reprezentat de "Uniunea Europeană a Sănătății". "Ceea ce ultimele șase, șapte sau opt luni au scos în evidență de asemenea este că fragmentarea națională duce la haos când vine vorba despre depășirea crizei COVID-19", a spus el dând ca exemplu negativ problemele legate de interdicțiile privind călătoriile în lipsa unor "măsuri unitare pentru gestionarea situației". El a oferit însă și un exemplu pozitiv, cel al "membrelor UE unite în procurarea vaccinurilor împotriva COVID-19".

În discursul său anual din iulie, privind starea Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a pledat pentru o "Uniune Europeană a Sănătății" și consolidarea sistemului european de sănătate. Uniunea Europeană va crea propria agenție de cercetare biomedicală și va convoca un summit global privind sănătatea anul viitor în Italia într-o încercare de a se pregăti mai bine pentru viitoarele pandemii, a declarat von der Leyen la 16 septembrie 2020. Ea a adăugat că va propune întărirea Agenției Europene a Medicamentelor și a Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, precum și crearea unei agenții europene pentru cercetare și dezvoltare avansate în domeniul biomedical, așa cum există în SUA. "Pentru că aceasta a fost o criză globală, trebuie să învățăm lecțiile globale", a declarat von der Leyen adăugând că "trebuie să facem astfel încât noul nostru program 'UE pentru sănătate' să reziste probei timpului".

Ediția din 2020 a Forumului European pentru Sănătate Gastein s-a desfășurat în perioada 30 septembrie - 2 octombrie, reunind virtual reprezentanți guvernamentali, miniștri, experți, oameni de știință, directori de organizații și centre medicale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău