Autoritățile vor relua verificările agenților economici care prestează servicii cu risc înalt pentru consumatori
-
09 Noiembrie 2017 14:21
După o perioadă de relaxare pentru agenții economici, când Guvernul a stabilit un moratoriu pentru controale din partea instituțiilor statului, autoritățile anunță acum că vor relua verificările în domenii pe care le consideră cu un risc mai înalt pentru consumatori. În următoarea perioadă vor fi controlate cântarele în unitățile comerciale, stațiile PECO și calitatea combustibilului vândut cetățenilor, serviciile de taxi și cele de telefonie mobile.
Autoritățile anunță că sunt la finalul reorganizării instituțiilor de control, numărul cărora s-a redus de la 60, la 13. De asemenea, au fost revizuite atribuțiile fiecărei autorități, astfel încât să fie exclusă dublarea de competențe. În acest context, Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță o campanie de verificare a agenților economici pe câteva domenii pe care le consideră prioritare în acest moment cum ar fi unitățile comerciale, stațiile PECO, serviciile de taxi și cele de telefonie mobilă. Despre ultimele două a pomenit în câteva rânduri și premierul Pavel Filip, care s-a arătat nemulțumit de calitatea lor. De asemenea, va fi verificată calitatea produselor alimentare livrate instituțiilor de învățământ, a declarat Ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmâc.
„În baza unui sistem de evaluare a riscurilor, vom estima și vom efectua aceste verificări, încât să asigurăm că produsele care sunt plasate pe piață sunt calitative și sunt inofensive. Noi o să încercăm să purtăm grija oamenilor, astfel încât ei să aibă siguranța și toate produsele de pe piață sunt calitative.”
Această amplă campanie de controale anunțată de autorități poate fi percepută și ca un mijloc de a acumula mai multe resurse în buget, observă analistul economic de la IDIS ”Viitorul”, Viorel Chivriga. El subliniază că, de obicei, controalele au efectul de a speria agenții economici și mai puțin – de a preveni încălcările ulterioare.
„În Republica Moldova controlul e privit ca o formă de verificare a legalității, dar, în același timp, o formă de a aduna ceva bani în vistieria statului. E o formă care sperie comunitatea de afaceri. Sunt metode moderne care trebuie să fie utilizate în Republica Moldova.”
După reforma instituțiilor de control și reducere numărului acestora, fiecare autoritatea va avea câte un consiliu de soluționare a disputelor pentru situațiile când agenții economici vor semnala abuzuri. De asemenea, fiecare instituție va avea un grafic al controalelor. Controale inopinate vor putea face Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, în situații cu grad sporit de risc sau la plângerile consumatorilor. Autoritățile își propun astfel, să reducă numărul de controale, dar să amplifice efectul verificărilor.
Din cele 60 de instituții de control, au rămas doar 13: Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Agenția pentru Supravegherea Tehnică, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Națională Transport Auto, Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenția Navală, Inspectoratul de Stat al Muncii, Agenția Națională de asigurare a calității în învățământul profesional, Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat și Centrul național pentru protecția datelor cu caracter personal.