Autoritățile își propun să integreze în comunități persoanele cu dizabilități mintale
-
19 Iulie 2017 15:03
Autoritățile, cu sprijinul financiar al Agenției Cehe pentru Dezvoltare, își propun să integreze în comunități persoanele cu dizabilități mintale, prin dezinstituționalizarea lor și plasarea în cadrul unor servicii mai prietenoase.
Un memorandum în acest sens a fost semnat azi între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ambasada Cehiei la Chișinău. Documentul prevede, între altele, deschiderea a 4 locuințe protejate pentru 24 de persoane cu dizabilităț mintale.
Într-o primă fază a proiectului, a fost evaluată situația a 4 instituții rezidențiale subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în vederea transformării lor ulterioare în centre care să le ofere servicii sociale și de reabilitare pentru persoanele cu dizabilităț mintale.
În faza a doua, care se desfășoară acum, au fost procurate 4 case ce vor fi transformate în locuințe protejate, unde urmează să locuiască câte 6 persoane dezinstituționalizate, a declarat Ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Zdeněk Krejči.
„Scopul principal al proiectului este îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor cu dizabilități și boli mintale, prin încercarea de a transfera procesul de îngrijire din cea de tip instituție rezidențială, la cea de tip comunitar”, a spus Zdeněk Krejči.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș, a subliniat că instituțiile rezidențiale ar urma să fie reorganizate în prestatori de servicii sociale.
„Acum vorbim de 4 case comunitare, pentru fiecare instituție rezidențială câte un serviciu. Prevedem mai multe servicii pentru care nu avem toate resursele și expertiza necesară. Unele instituții se vor închide, pe unele le vom transforma în agenții de prestare de servicii bazate pe familie, servicii bazate pe comunitate. În unele instituții care sunt mai bine dotate, vom încerca să dezvoltăm servicii de reabilitare”, a declarat Stela Grigorașc.
Cele patru instituții vizate în cadrul proiectului sunt instituțiile psiho-neurologice din Bădiceni și Brânzeni, unde se află 1536 de persoane cu dizabilități mintale și în Casele internat pentru fete și băieți din Hâncești și Orhei, unde sunt 476 de persoane. Bugetul total al proiectului este de 450 de mii de euro, iar realizarea lui a început în 2015 și va dura până în 2018.