Autoritățile de la Chișinău așteaptă de la Summitul Parteneriatului Estic beneficii pentru cetățeni

  • 22 Noiembrie 2017 10:11
Autoritățile de la Chișinău așteaptă de la Summitul Parteneriatului Estic beneficii pentru cetățeni

Subiectele ce vor fi discutate de oficialii de la Chișinău în cadrul summitului Parteneriatului Estic au tangență imediată cu viața cetățenilor, declara vice-președintele Parlamentului Republicii Moldova, Iurie Leancă, după o ședință a Consiliului Parlamentar pentru Integrare Europeană.

Autoritățile de la Chișinău așteaptă de la Summitul Parteneriatului Estic, ce se va desfășura la 24 noiembrie la Bruxelles, mai multe beneficii pentru cetățeni, printre care se numără reducerea sau chiar abolirea taxelor de roaming, fonduri structurale suplimentare pentru proiecte social-economice. Pe de altă parte, Uniunea Europeană nu oferă deocamdată perspectivă de aderare, nici pentru Republica Moldova, nici pentru Georgia și Ucraina, după cum au cerut aceste țări într-o declarație comună semnată în această vară. De la Radio Chișinău, relatează Natalia Zaharescu.

Uniunea Europeană recunoaște aspirațiile europene ale țărilor Parteneriatului Estic, dar nu le oferă deocamdată perspective de aderare, se arată într-un articol publicat Euobserver, care a citat dintr-un draft-ul al declarației finale a summitului Parteneriatului Estic. Potrivit publicației, pentru Republica Moldova, Georgia și Ucraina va fi transmis un mesaj clar că Acordurile de Asociere semnate cu Uniunea Europeană nu presupun perspectiva aderării la uniune.

Anterior, în luna septembrie 2017, premierul Pavel Filip declara că Republica Moldova își dorește, alături de Georgia și Ucraina, să vadă o perspectivă clară oferită de Uniunea Europeană în cadrul Parteneriatului Estic.

În contextul summitului Parteneriatului Estic, Parlamentului European a recomandat înființarea unui fond fiduciar pentru Ucraina, Georgia și Republica Moldova. Acesta ar urma să fie un instrument de dezvoltare pentru o reacție rapidă și flexibilă a UE la situațiile de criză și post-criză. De asemenea, se recomandă sporirea sprijinului pentru reformele economice și modernizarea parteneriatului actual, ca modalitate de a recompensa progresele înregistrate de țările partenere în ceea ce privește reformele.

Așteptările față de Parteneriatul Estic trebuie să fie realiste, susțin analiștii de la Chișinău. Potrivit lui Denis Cenușă, director de program al Centrului Analitic, Expert-Grup, la summitul de la Bruxelles, Uniunea Europeană trebuie să-și fortifice instrumentul de transformare prin condiționalitățile conectate la reforme și finanțare. 

Summitul Parteneriatului Estic se va desfășura la Bruxelles, la 24 noiembrie, și îi va reuni pe reprezentanții UE și liderii țărilor partenere: Republica Moldova, Georgia, Ucraina, Armenia, Azerbaijan și Belarus.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău