Autoritățile continuă susținerea financiară a afacerilor gestionate de lucrătorii migranți
-
24 Decembrie 2021 15:16
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii a aprobat cereri de finanțare nerambursabilă pentru 64 de întreprinderi create de migranți sau rudele acestora de gradul întâi, suma totală a finanțării din partea statului este de 15,46 mln lei, transmite MOLDPRES.
Comitetul de supraveghere al Programului de Atragere a Remitențelor în Economie (PARE 1+1) a aprobat astăzi, 24 decembrie, cererile de finanțare nerambursabilă pentru 64 de întreprinderi create de migranți sau de rudele acestora de gradul întâi, fiecare întreprindere va primi 250 mii lei din partea statului pentru a-și deschide sau dezvolta propria afacere în Republica Moldova, notează sursa citată.
Peste jumătate din companiile beneficiare de finanțare vor dezvolta afaceri în 27 de raioane ale țării în domeniul agriculturii, 19 afaceri vor demara în domeniul prestării, iar 11 întreprinderi vor activa în industria prelucrătoare. Potrivit estimărilor, în urma realizării proiectelor investiționale vor fi create sau menținute circa 185 locuri de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui circa 38 milioane de lei.
Cei 64 de antreprenori urmează să contribuie cu partea lor de investiție, conform regulii 1+1 din banii câștigați în 14 state: Germania, Marea Britanie, Italia, Franța, România, Rusia, SUA, Israel, Irlanda, Spania, Olanda, Grecia, Suedia și Ucraina.
Din totalul cererilor de finanțare, 35 afaceri sunt create de lucrătorii migranți, iar 29 de întreprinderi sunt constituite de rudele de gradul I ale migranților.
Programul PARE 1+1, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, are drept scop mobilizarea resurselor umane și financiare ale cetățenilor Republicii Moldova care muncesc peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a țării noastre prin stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Programul funcționează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu sub forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi cetățeni ai Moldovei, care muncesc peste hotare și beneficiari de remitențe, rude de gradul I.