Autoritățile anunță că drumurile din opt raioane vor fi reparate în acest an
-
01 Iulie 2020 12:00
Drumurile din raioanele Fălești, Sângerei, Ocnița, Briceni, Șoldănești, Rezina, Ialoveni și Nisporeni vor fi reparate în acest an, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Potop, a semnat astăzi patru contracte de antrepriză pentru reparația drumurilor în opt raioane.
Prezent la ceremonie, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, a declarat că semnarea contractelor reprezintă startul programului “Drumuri bune 2020”. “Până în luna noiembrie vor fi reparate drumurile în peste 1200 de localități, un total de 900 kilometri”, a spus Răilean.
La rândul lui, Veaceslav Potop, a declarat că programul “Drumuri bune 2020” are prevăzut de la bugetul de stat o sumă în valoare de 1 miliard 375 milioane de lei. “Sunt bani care permit inclusiv achiziționarea a 500 de unități de tehnică de lucru și achitarea salariilor pentru 5000 de muncitori care vor fi angrenați în acest program”, a precizat Potop.
Cele patru contracte de antrepriză au fost semnate cu SA Drumuri Bălți, care va repara drumurile în raioanele Fălești și Sângerei, SA Drumuri Briceni, care va repara drumurile în raioanele Briceni și Ocnița, SRL Genesis International, care va repara drumurile în raioanele Șoldănești și Rezina, și SA Drumuri Ialoveni care va repara drumurile în raioanele Ialoveni și Nisporeni.