Automobil Club Moldova solicită limitarea vitezei în centrul istoric al Chișinăului și lângă școli
-
21 Aprilie 2022 13:31
Organizația Automobil Club Moldova a lansat o petiție prin care cere aplicarea limitei de viteză de 30 km/h în centrul istoric al Chișinăului și în preajma instituțiilor de învățământ. Limita de viteză de 30 km/h este un pas important pentru crearea străzilor sigure și accesibile pentru toate categoriile vulnerabile de participanți la trafic: pietoni, bicicliști, persoane cu mobilitate redusă.
Tatiana Mihailova, reprezentantă a Automobil Club Moldova, a menționat în cadrul unei conferințe de presă de la IPN că reprezentanți ai organizațiilor de specialitate, activiști civici și locuitori ai orașului Chișinău constată că nivelul siguranței rutiere pe străzile din Chișinău a scăzut în ultima perioadă. „Acest fapt este confirmat de rapoartele oficiale ale Inspectoratului Național de Securitate Publică, care constată o creștere semnificativă atât a numărului de accidente, cât și a numărului de persoane decedate și traumatizate. Principala cauză a accidentelor rutiere în orașul Chișinău este viteza de circulație a automobilelor neadecvată vizibilității, condițiilor și situației rutiere urbane”, a subliniat Tatiana Mihailova.
În anul 2021 în capitală au fost înregistrate 805 accidente rutiere, de două ori mai multe decât în 2020. Drept urmare, 26 de persoane au decedat. Principala cauză a accidentelor de circulație a fost viteza exagerată.
Studiile internaționale în domeniu au demonstrat că pentru un pieton sau un ciclist riscul de deces sau vătămări grave în cazul unei coliziuni rutiere cu un vehicul ce se deplasează cu o viteză mai mare de 30 km/h crește exponențial. Viteza maximă recomandată pentru străzile urbane cu trafic mixt (automobile, pietoni, bicicliști) este de 30 km/h.
Având în vedere că în perimetrul străzilor A. Mateevici, Mihai Viteazul, Albișoara și Ismail se atestă cea mai mare concentrație de școli, universități, clinici, spitale, sedii ale instituțiilor comerciale și administrative, această zonă reprezintă cel mai mare risc de accidentare a participanților vulnerabili la trafic.
Reducerea regimului de viteză în orașele din Europa, Asia sau America Latină demonstrează că străzile cu regim de viteză redusă nu doar asigură siguranța rutieră, dar și încurajează mobilitatea activă (mersul pe jos, deplasarea cu bicicleta). Străzile cu 30 km/h reduc, de asemenea, emisiile de gaze de eșapament, poluanți atmosferici și nivelul zgomotului din trafic”, a adăugat Tatiana Mihailova, reprezentantă a Automobil Club Moldova.
Victor Chironda, urbanist, expert îm mobilitate urbană, ex-viceprimar, a spus că beneficiile reducerii vitezei de circulație sunt mari. În centrul capitalei se deplasează copii, persoane în etate, mame cu copii în cărucioare. Un șofer poate fi întotdeauna un pieton, dar un pieton nu poate fi tot timpul și șofer, a menționat Victor Chironda.
Elena Lovțov, profesoară la Liceul Ștefan cel Mare din Chișinău, a atenționat că elevii claselor a III-IV-a se deplasează deja singuri în drum spre școală și ei trebuie să se afle în siguranță.
Tatiana Spânu, profesoară la Liceul Universul din Chișinău, a precizat că vizazi de instituția de învățământ se află o benzinărie, iar alături de liceu este Gara Auto Sud-Vest. Șoferii care trec pe lângă liceu ar fi bine să nu întreacă viteza de 30 km/h întrucât la viteze mici și copiii, și conducătorii auto sunt în siguranță.
Mihail Bagas, coordonatorul inițiativei „Orașul fără maxi-taxi”, a propus ca șoferii care conduc cu o viteză mai mare de 100 km/h să fie lipsiți pe viață de permisul de conducere.
Petiția a fost semnată până acum de 15 organizații și a fost depusă spre examinare la Primăria municipiului Chișinău și la Direcția poliție a capitalei. Peste câteva luni, petiția urmează a fi promovată și la nivel național. Un sondaj realizat de Automobil Club Moldova a arătat că 68% dintre respondenți susțin această inițiativă, iar 92% dintre cei intervievați sunt pentru micșorarea vitezei cu care circulă mașina în adiacentul școlilor.