Austria vrea să implementeze o nouă lege anticorupție, „cea mai strictă'' din lume
-
12 Ianuarie 2023 19:00
Austria vrea să implementeze o nouă lege anticorupție, în urma scandalului în care a fost implicat un politician din Partidul Libertății (FPOe, extremă dreapta) și care a dus la căderea guvernului, în 2019, relatează Agerpres.
Proiectul acestei legi, aflat deocamdată la începutul unui proces de examinare ce va dura opt săptămâni, este cel mai strict din lume, a susținut ministrul pentru constituție, Karoline Edtstadler, în declarații făcute joi la Viena.
Pe viitor, oficialii aflați în funcții publice se vor confrunta cu proceduri legale dacă au primit mită în cursul candidaturii, acesta fiind considerat un caz de "corupție în avans", a spus ministrul justiției, Alma Zadic.
Într-o înregistrare video cu camera ascunsă la Ibiza în iulie 2017, Heinz-Christian Strache, fost lider al FPOe, îi promite unei femei ce pretinde că este nepoata unui oligarh rus contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formațiunea sa politică, înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfășoare câteva luni mai târziu.
Întrucât Strache era încă în opoziție în momentul filmării și nu putea îndeplini ce i se cerea, respectivele declarații nu constituie o faptă penală.
Dar în viitor "cumpărarea" unui loc în parlament va fi de asemenea pedepsită de lege, a subliniat Zadic. Dacă cineva va încerca să ajungă pe o listă de candidați oferind bani sau primește astfel o poziție favorabilă pe listă, ambele părți sunt pasibile de sancțiuni.
Noile reguli se vor aplica nu doar politicienilor, ci și principalilor oficiali din ministere. "Demnitatea funcției pe care o dețin trebuie să se reflecte în comportament", a adăugat ministrul justiției.
Proiectul mai prevede ca persoanele condamnate la mai mult de șase luni de închisoare pentru corupție să rămână și fără post. De asemenea, vor fi introduse noi sancțiuni pentru corupție în cazul în care mita este de cel puțin 300.000 de euro. Pedeapsa maximă pentru mită și pentru alte fapte de corupție ajunge la 15 ani de închisoare.
Scandalul "IbizaGate", care a dus în 2019 la ruperea coaliției dintre FPOe și Partidul Popular austriac (OeVP) și demisia fostului cancelar Sebastian Kurz, a afectat grav reputația mediului politic austriac.
Potrivit ministrului justiției, 90% din populație consideră că Austria are o problemă cu corupția, a mai consemnat dpa.