Australia: Lockdown prelungit până la sfârșitul lui iulie în Sydney

  • 14 Iulie 2021 15:04
Australia: Lockdown prelungit până la sfârșitul lui iulie în Sydney

Lockdownul care a intrat în vigoare la sfârșitul lui iunie în Sydney va fi prelungit cu cel puțin două săptămâni pentru cele cinci milioane de rezidenți ai celui mai mare oraș din Australia, care se confruntă cu riscul unei reveniri a epidemiei de coronavirus, au anunțat miercuri autoritățile locale, potrivit AFP, scrie AGERPRES.

Focarul epidemic cauzat de varianta Delta se extinde în continuare în capitala statului New South Wales, în ciuda măsurilor de lockdown impuse pe 26 iunie, cu 97 de cazuri noi recenzate în decursul ultimelor 24 de ore.

După o primă prelungire de o săptămână, lockdownul din Sydney era prevăzut până pe 16 iulie, dar va rămâne în vigoare cel puțin până pe 30 iulie.

Australia a fost apreciată în trecut pentru bunele sale rezultate inițiale în gestionarea pandemiei datorate în principal închiderii stricte a frontierelor imensei insule-continent.

Campania de vaccinare este însă extrem de lentă și doar 10% din populație a fost imunizată în contextul în care numeroase țări dezvoltate au început deja să se gândească la lumea postpandemie.

''O spunem cu regret, dar va trebui să prelungim perioada de lockdown cu cel puțin două săptămâni'', a anunțat miercuri prim-ministrul New South Wales, Gladys Berejiklian.

Spre deosebire de numeroase țări care au încercat să controleze circulația virusului, Australia a optat pentru o strategie zero-cazuri.

Rezidenții orașului Sydney pot ieși din locuințe doar pentru a-și cumpăra bunuri esențiale, a beneficia de îngrijiri medicale, a face exerciții fizice sau a merge la locul de muncă dacă este nevoie, însă școlile sunt închise, iar locuitorii sunt încurajați să rămână la domiciliu.

De la debutul pandemiei, Australia, țară cu o populație de 25 de milioane de locuitori, a înregistrat peste 31.000 de cazuri și 912 decese asociate COVID-19.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:1,03 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău