AUDIO | Drumul greu și sinusoidal în Rep. Moldova pentru obținerea gradelor de dizabilitate

  • 23 Mai 2022 10:05
0%
00:00:00
00:00:00

Defect, corupt și inechitabil – așa caracterizează beneficiarii sistemul de stabilire a gradelor de dizabilitate în Rep. Moldova. Experții susțin că statul ar trebuie să regândească acest sistem, iar autoritățile promit să-l îmbunătățească până la sfârșitul acestui an.

„Radiografia” sistemului

Experiențele prin care trec oamenii atunci când ajung să-și confirme un grad de dizabilitate sunt, de fapt, o radiografie a sistemului.

AUDIO | Drumul greu și sinusoidal în Rep. Moldova pentru obținerea gradelor de dizabilitate

Pe Maria Mogulea din satul Gălești, raionul Strășeni, în vârstă de 81 de ani, am întâlnit-o la Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie și Reabilitare din Chișinău. Femeia a rămas fără de piciorul stâng în 2019, când medicii i l-au amputat din cauza unei gangrene și ne-a povestit că ea fost cea care i-a convins pe funcționari să-i stabilească grad de dizabilitate:

„Pe urmă grupa mi-au făcut-o pe un an de zile. Am avut de a face și al doilea an, că doar mi-au dat grad pe un an. Hai iar pe drumuri.... Și de-am am zis, m-am adresat, cine să mă târâie pe mine în tot anul să fac grupă. Și mi-au dat-o pe viață”, a menționat Maria. 

Galina Percic, o femeie de 69 de ani din satul Codreni, raionul Cimișlia, care are o dizabilitate încă din copilărie a obținut grad de dizabilitate pe termen nelimitat abia la vârsta de 42 de ani:

„Sunt cu dizabilitate din copilărie, de la vârsta de 3 anișori. Nu am avut grad de invaliditate până la vârsta de 16 ani pentru că mama nu a știut să obțină o pensie pentru mine. Din 1995 mi s-a dat grad pe viață. Nu mi-am luat pensia de vârstă, dar cea de dizabilitate. De la 1 aprilie am primit 1900 de lei”, susține Galina Percic. 

Ludmila Lașcu este din Orhei și are 60 de ani, iar de opt ani are grad de dizabilitate. Ea vorbește cu durere despre interacțiunea sa cu sistemul.

„E o procedură foarte anevoioasă. Un medic spunea că arăt bine, altul spunea că nu merit grad. Sistemul este foarte birocratic, multe etape, obstacole, corupție, fărădelegi. (...) Nu se merită. Caz concret. Lângă mine era o femeie fără picior. Nu i-au dat grad de invaliditate. I-au spus: îl ai pe al doilea. Nu se merită „grupa” ceea că ne-am ales cu niște bănuți, cu 400, apoi cu 600. Când eu cumpăr „Pregabalina” de 300 mg pentru diabet, care nu se tratează, este 670 de lei 56 de pastile. Compensat nu dau la diabetici. (...) E foarte greu să obții grad de dizabilitate. Și nici nu trebuie să ajungă nimeni, dar, când nu mai poți lucra, apelezi la comisia asta. Am avut nevoie nu atât de grad, cât de un mic suport la medicamente. Dar este acesta suport? E de râsul găinilor”, a afirmat Ludmila Lașcu.

Ludmila Lașcu ne-a mai povestit emoționată că plățile sociale pe care le ridică ca persoană cu dizabilitate nu-i ajung pentru medicamente și lucruri elementare.

„Nu-mi pot permite medicamentele pe care eu trebuie să le urmez tot restul vieții. Nu pot. „Pregabalina” este foarte scumpă și multe altele. E strigător la cer. Sincer, sincer. Eu nu m-am gândit că voi ajunge așa zile ca să nu pot să-mi permit o plombă la dinte. E foarte dureros”, a mai spus femeia. 

Ce spun experții

Experți afirmă că sistemul de stabilire a gradelor de dizabilitate din Rep. Moldova abundă de carențe, care îl fac neprietenos cu beneficiarii. Avocatul și expertul în drept, Nicolae Frumosu, susține că autoritățile ar trebuie să stabilească o listă clară de cazuri când persoanelor li se pot stabili grade de dizabilitate pe un termen nelimitat.

AUDIO | Drumul greu și sinusoidal în Rep. Moldova pentru obținerea gradelor de dizabilitate

„Printre carențele legislative cu care se confruntă persoanele nevoite să parcurgă procedura de stabilire a gradului de dizabilitate este termenul redus pentru care se stabilește acest grad – șase luni, un an, în cazuri excepționale doi sau pe termen nelimitat. Din practica mea pot spune că de cele mai multe ori persoanelor li se stabilește gradul de dizabilitate pentru perioada cea mai mică, adică de șase luni. De aceea, după o perioadă relativ scurtă persoanele date sunt nevoite să parcurgă aceeași procedură repetat. În majoritatea covârșitoare a cazurilor, dizabilitatea persoanei nu dispare. Din aceste motive, consider că legiuitorul ar trebuie să intervină pentru a mări aceste termene”, consideră Nicolae Frumosu. 

Autoritățile promit să revizuiască mecanismul în acest an

Deputatul Dan Perciun, șeful Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, spune că autoritățile își propun să simplifice procesul de obținere a gradelor de dizabilitate. Îmbunătățirile ar putea fi făcute până la finele anului, mai degrabă, printr-o hotărâre de Guvern decât prin modificări de lege.

AUDIO | Drumul greu și sinusoidal în Rep. Moldova pentru obținerea gradelor de dizabilitate

ZdG

„Da, urmează să revedem procedura de stabilire a gradelor de dizabilitate. La moment suntem în așteptarea concluziilor unui studiu făcut de experți în acest domeniu. Reforma care a avut loc în anul 2017-2018 nu și-a atins obiectivele propuse. Pe de o parte, se dorea atunci o reducere a corupției din acest sector, dar nu s-a reușit pe deplin acest lucru. În același timp, anumite prevederi care au fost introduse complică destul de mult viața persoanelor cu dizabilități și au atras după sine niște bariere birocratice suplimentare. (...) Cred că până la finele anului ar trebuie să avem o versiune revizuită a mecanismului actual”, a subliniat Dan Perciun. 

Breșele din sistem, bucuria profitorilor

Potrivit deputatului Dan Perciun, există cazuri când unii profită de breșele din sistem obținând nejustificat grade de dizabilitate.

„Având în vedere că resursele statului nu sunt nelimitate, e foarte important ca plățile să ajungă la cei care într-adevăr se califică. Trebuie să recunoaștem că sunt și persoane care au dizabilitate, dar nu reușesc să-și stabilească pentru că procedura este complicată. Pe de altă parte, sunt și persoane care sunt obligate anual să-și reexpertizeze dizabilitatea în condițiile când e clar că omul nu are membre inferioare, superioare, deci nu se va schimba situația lui, din păcate în următorii ani și atunci obligarea de a fi recertificat în fiecare an îi împovărează pe mulți. Pe toate aceste dimensiuni trebuie să lucrăm – și pe combaterea corupției și a erorilor în stabilire, dar și pe asigurarea unui proces mai simplu, mai corect”, a declarat deputatul. 

Circa 7% din populația țării, cu dizabilități

Într-un răspuns pe care ni l-a oferit Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), pensia de dizabilitate în Rep. Moldova este de circa 2.100 de lei, iar cea a alocației sociale de stat – de aproximativ 1.400 de lei. Datele CNAS mai arată că, în primele trei luni ale anului 2022, în câmpul muncii activau 21.266 de salariați care beneficiau, în același timp, și de pensie de dizabilitate.

În Rep. Moldova, conform celor mai recente date ale Biroului Național de Statistică, sunt înregistrate peste 170.000 de persoane cu dizabilități, număr ce reprezintă circa 7% din populația țării.

*Materialul a fost realizat în cadrul Campaniei Pentru o Justiție Sănătoasă, implementată de Asociația Presei Independente din Moldova.

AUDIO | Drumul greu și sinusoidal în Rep. Moldova pentru obținerea gradelor de dizabilitate

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:3,09 m/s
Tue
12
Wed
12
Thu
8
Fri
8
Sat
7
Arhivă Radio Chișinău