Au sau nu voie rudele persoanelor care sunt în autoizolare să părăsească locuința?

  • 23 Mai 2020 13:30
Au sau nu voie rudele persoanelor care sunt în autoizolare să părăsească locuința?

Rudele persoanelor care recent s-au întors de peste hotare și sunt în autoizolare, dar și rudele bolnavilor de COVID-19 care se tratează la domiciliu pot părăsi domiciliul și, dacă o fac, nu sunt pasibile de răspundere penală.

La răspundere va fi trasă doar persoana care nemijlocit a încălcat regimul de autoizolare, regim obligatoriu pentru persoanele care au traversat frontiera pe sensul de intrare în Republica Moldova. Informația a fost confirmată pentru IPN de Alina Zbancă, consiliera ministrului de interne.

Persoana care a revenit în țară, indiferent dacă are sau nu simptome ale bolii, trebuie să se autoizoleze de ceilalți membri ai familiei, dacă locuiesc în aceeași casă, a precizat pentru IPN consiliera ministrei sănătății, muncii și protecției sociale, Cristina Stratulat. Ceilalți membri ai familiei nu sunt obligați să se autoizoleze, dar li se recomandă evitarea la maximum a contactului cu ruda revenită în țară, dar și cu persoanele terțe.

Conform deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu fișa epidemiologică și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14 zile în locurile determinate. Aceștia vor fi monitorizați de medicul de familie. Pentru încălcarea regimului de carantină sau pentru completarea intenționată falsă a fișelor epidemiologice, legislația prevede o amendă între 22,5 și 25 de mii de lei.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, actualmente peste 42 de mii de persoane se află la domiciliu sub monitorizarea medicului de familie.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
4,96
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău