Au început filmările la Thor: Ragnarok. Zeul Tunetului revine în cinematografe

  • 18 Iulie 2016 18:57
Au început filmările la Thor: Ragnarok. Zeul Tunetului revine în cinematografe

Unul dintre primii supereroi aleși de Marvel pentru Faza Întâi a ofensivei sale cinematografice a debutat pe marele ecran în 2011.

Și-a continuat aventurile în echipa The Avengers, ultima sa apariție drept Zeul Tunet fiind cea din 2015, din Avengers: Age of Ultron. Thor își pregătește însă revenirea în Ragnarok, a treia parte a francizei, care, potrivit regizorului Taika Waititi, a început oficial filmările pe 4 iulie.

Potrivit Movieweb, cineastul a făcut anunțul pe contul său de Twitter. Producția lui Thor: Ragnarok se va desfășura în Australia, țara de origine a starului peliculei, Chris Hemsworth, care își va muta aici întreaga familie pe durata fimărilor (până în luna octombrie). Originară din Melbourne, Australia, este și Cate Blanchett, cea care o va interpreta în film pe zeița Hela, antagonistul principal al filmului. Distribuția îi mai cuprinde pe Jeff Goldblum, Tessa Thomspon și Karl Urban.

Deși cei de la Marvel nu au lansat încă un sinopsis oficial al lui Ragnarok, se pare că povestea îl va trimite pe Thor, alături de Hulk, într-o „escapadă cosmică”, după ce Hela îl izgonește pe Thor din Asgard. Potrivit unei declarații a lui Chris Hemsworth, noul film va fi total diferit de restul producțiilor Mavel, cu o abordare total ieșită din tipar pentru supereroul titular și vicleanul său frate, Loki.

Sursa: www.radiocraiova.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău