Au fugit cu cătușele la mâini de la Curtea de Apel

  • 17 Martie 2015 11:08
Au fugit cu cătușele la mâini de la Curtea de Apel

Doi deținuți, originari din Republica Moldova, aduși la Curtea de Apel Iași au evadat, luni, 16 martie. Ion Țigănescu și Ion Nica erau încătușați în momentul evadării și s-au făcut nevăzuți după ce au sărit un gard, potrivit Radio Iași.

Cei doi indivizi au fost prinși cu câteva zile în urmă în timp ce încercau să fugă din România prin Vama Albița. Unul era căutat în Elveția, iar celălalt în Portugalia pentru furturi din locuințe și societăți comerciale.

Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui a demarat o anchetă în cazul a trei polițiști care i-au însoțit la Curtea de Apel Iași pe cei doi bărbați care au reușit să evadeze.

”Bărbatul în vârstă de 29 de ani era dus la Curtea de Apel cu mandat de arestare provizorie pentru săvârșirea unor infracțiuni contra proprietății săvârșite pe teritoriul Elveției, iar cel de 38 de ani fusese condamnat la patru ani de închisoare pentru tăinuire bunuri furate, faptă săvârșită în Portugalia în anul 2009. Sunt desfășurate activități de căutare de reprezentanții IPJ Iași, sprijiniți de reprezentanții IPJ Vaslui. Conducerea IPJ Vaslui a dispus efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă polițiștii aflați în escortă și-au îndeplinit corect atribuțiunile de serviciu’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ștraub.

Cei doi bărbați erau îmbrăcați cu pantaloni tip jeans și pulovere închise la culoare. Ambii au aproximativ 1,70 m. înălțime.

Polițiștii ieșeni au instituit filtre și efectuează mai multe controale .

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,04
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău