Au fost desemnați învingătorii concursurilor pentru ocuparea a 16 funcții de procurori-șefi
-
19 Iulie 2017 19:14
La aproape un an de la intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la Procuratură, astăzi, Consiliul Superior al Procurorilor a desemnat 16 învingători ai concursurilor pentru ocuparea funcțiilor vacante de procurori-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale și adjuncți ai procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău.
Astfel, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, cu majoritate de voturi, învingători ai concursurilor au fost desemnați:
- Adrian Mircos - procuror-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a PG;
- Sergiu Russu - procuror-șef al Secției combaterea traficului de ființe umane a PG;
- Veaceslav Soltan - procuror-șef al Secției tehnologii informaționale și combaterea crimelor cibernetice a PG;
- Ion Caracuian - procuror-șef al Secției combatere tortură a PG;
- Alexandru Cladco - procuror-șef al Direcției cooperare internațională și integrare europeană a PG;
- Diana Rotundu - procuror-șef al Secției protocol, cooperare internațională și integrare europeană a PG;
- Dumitru Graur- procuror-șef al Secției reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție a PG;
- Marcel Dimitraș - procuror-șef al Secției reprezentare în procedurile non-penale și implementare CEDO a PG;
- Alexandru Nichita - procuror-șef al Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a PG;
- Eduard Bulat - procuror-șef al Secției politici, reforme și management al proiectelor a PG;
- Ghenadie Pîrlii - procuror-șef al Secției investigarea fraudelor contra mediului și intereselor publice a PG;
- Mariana Gornea - procuror-șef al Secției justiție juvenilă a PG;
- Oleg Afanasii - procuror-șef al Secției controlul activității speciale de investigații și asigurarea regimului secret a PG;
- Marcel Cimbir - adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al Oficiului Botanica;
- Roman Eremciuc - adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al Oficiului Centru;
- Cornel Bratunov - adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al Oficiului Rîșcani.
Învingători ai concursurilor au fost desemnați procurorii care, sumativ, au acumulat cel mai mare punctaj, urmare a procedurilor de evaluare în cadrul Colegiului de evaluare a performanțelor procuroilor și Colegiului pentru selecția și cariera procurorilor.
În continuare, hotărîrile redactate vor fi transmise Procurorului General care urmează să oficializeze investirile în funcție sau, după caz, motivat să respingă candidaturile propuse.
Amintim că, potrivit legislației, numirea procurorilor în funcție se face de către Procurorul General la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor pentru un mandat de 5 ani și aflarea în funcțiile menționate, în aceeași procuratură, nu poate depăși 2 mandate consecutive.