Au fost aprobate două Metodologii pentru protecția mediului de nitrați

  • 07 Octombrie 2020 19:43
Au fost aprobate două Metodologii pentru protecția mediului de nitrați

Executivul, întrunit miercuri în ședință, a aprobat Metodologiile de identificare și desemnare a zonelor vulnerabile la nitrați și a zonelor sensibile la nutrienți. Controlul asupra executării acestora îi va reveni Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, transmite MOLDPRES.

Metodologia privind identificarea și desemnarea zonelor vulnerabile la nitrați stabilește abordările și criteriile de desemnare a acestor zone, în vederea asigurării protecției mediului ambiant de efectele negative ale nitraților utilizați în sectorul agricol, reducerii poluării apelor cu nitrați proveniți din surse agricole, raționalizării și optimizării utilizării îngrășămintelor chimice și organice ce conțin compuși ai azotului.

Conform documentului, poluarea cu nitrați reprezintă descărcarea, directă sau indirectă, în apele de suprafață sau subterane a compușilor de azot care provin din surse agricole, și care provoacă ca urmare: periclitarea sănătății oamenilor, afectarea organismelor vii și a ecosistemelor acvatice, limitarea folosinței apei și deteriorarea mediului ambiant. „Se consideră Zonă vulnerabilă la nitrați suprafețele de teren agricol de pe teritoriul țării prin care se drenează scurgerile difuze în apele poluate sau expuse poluării cu nitrați și care contribuie la poluarea acestor ape”, indică decizia Guvernulu.

Pe teritoriul Republicii Moldova se pot identifica trei tipuri de zone vulnerabile:  zone vulnerabile potențiale; zone vulnerabile cu surse actuale și zone vulnerabile cu surse istorice.

Metodologia privind identificarea și desemnarea zonelor sensibile la nutrienți stabilește abordările și criteriile de delimitare a corpurilor de apă supuse eutrofizării, în vederea asigurării unei tratări adecvate a apelor uzate și protecției apelor în receptorii naturali, astfel încât conținutul anumitor forme ale azotului și fosforului să nu capete tendințe de creștere, situație care trebuie să conducă la eliminarea sau cel puțin reducerea potențialului de eutrofizare a apelor de suprafață. Conform hotărârii Executivului, zonă sensibilă la nutrienți constituie apele de suprafață unde se constată depășiri ale valorilor normale ale azotului și fosforului peste limita admisibilă, ca urmare a deversării apelor uzate.

Sursa:Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău