Au devenit cunoscute condițiile de modernizare a întreprinderii „Gările și Stațiile Auto”

  • 13 August 2018 12:25
Au devenit cunoscute condițiile de modernizare a întreprinderii „Gările și Stațiile Auto”

Bunurile întreprinderii de stat „Gările și Stațiile Auto” și dreptul de a opera curse vor fi transmise unui prestator privat de servicii, care se va angaja să facă investiții, timp de trei ani, în modernizarea celor 30 de filiale ale întreprinderii. Volumul estimat al investițiilor pornește de la 200 mln lei, iar recuperarea sumelor este prevăzută într-o perioadă de 25 de ani.

Condițiile Parteneriatului Public – Privat (PPP) și cerințele generale privind selectarea partenerului privat sunt formulate într-o decizie a Guvernului, propusă pentru consultări publice de către Ministerul Economiei și Infrastructurii, transmite IPN.

Pe parcursul finanțării, construcției și exploatării bunului public, partenerul privat va avea dreptul să perceapă tarife de utilizare pentru a-și recupera investiția și costurile de întreținere. La finalizarea contractului, bunul public va fi transferat statului cu titlu gratuit într-o stare bună și liber de orice obligații sau sarcini.

Ministerul Economiei și Infrastructurii precizează că în ultimii trei ani ÎS „Gările și Stațiile Auto” a avut un profit net de 4975 mii lei, o pătrime din care a fost transferat către bugetul de stat. Pe parcursul derulării proiectului PPP, se prevede ca partenerul privat să transfere anual în bugetul de stat 5075 mii lei, cu asigurarea creșterii anuale cu 5% a acestui indicator.

În calitate de partener public în acest proiect va fi Agenția Proprietății Publice.

Sursa: ipn.md
Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău