Atletismul a înregistrat 346 de cazuri de dopaj la nivel mondial, în cursul anului trecut
-
27 Septembrie 2019 14:02
Atletismul a înregistrat 346 de cazuri de dopaj la nivel internațional, în rândul sportivilor săi, pe parcursul anului 2018, a anunțat Unitatea pentru integritatea atletismului (AIU), cu ocazia raportului său anual, dat publicității vineri, în ziua deschiderii Campionatelor Mondiale de Doha.
AIU a indicat, într-un comunicat, că a prelevat 8.489 de eșantioane în cursul ultimului an, în 124 de țări, între care 6.007 în afara competiției. Majoritatea controalelor i-au vizat pe fondiști.
Cazurile de dopaj au dus la inițierea a 346 de proceduri de către AIU sau agențiile naționale antidoping, iar 117 dintre aceste cazuri au vizat utilizarea de steroizi.
În 2018, cu ocazia primului său raport anual (între aprilie 2017 și aprilie 2018), organizația a indicat că a prelevat 9.730 de eșantioane și a analizat 374 de cazuri de dopaj.
AIU a fost creată în aprilie 2017, în urma scandalurilor de dopaj și de corupție care au afectat lumea atletismului în ultimii ani. Având propria guvernanță, AIU se ocupă, de la Monaco, de teste, anchete și acțiuni legate în lupta împotriva dopajului, corupției sau fraudei în atletismul mondial.
"Dacă aceste cifre sunt impresionante și reflectă munca grea depusă de echipă (care a trecut de la 5 la 20 de angajați cu normă întreagă), este important să subliniem că misiunea noastră nu este de a 'alinia cifrele', ci mai degrabă eu ne concentrăm eforturile pe calitate și nu pe cantitate", a precizat directorul organizației, Brett Clothier, citat în comunicat. "Dorința noastră este să asigurăm pe cât posibil că toate activitățile noastre sunt utile și au un impact real pe termen lung pentru a proteja integritatea și reputația atletismului", a adăugat responsabilul AIU, transmite AGERPRES.