Atenție la weekendurile din Grecia din această vară

  • 18 Iunie 2015 10:16
Atenție la weekendurile din Grecia din această vară

Pe zi ce trece, semnele că zona euro și Uniunea Europeană sunt pregătite de o ieșire a Greciei din cadrul sistemului monedei unice europene sunt tot mai vizibile.

Iar când Financial Times scrie într-unul din cele două editoriale zilnice nesemnate ale ziarului, deci asumate ca politică redacțională, chiar sub logo-ul „Without fear and without favour“ (Fără frică și fără favoruri), că Grecia mai face încă un pas spre exitul din zona euro, atunci nu mai e de glumit.

„Când o țară vest-europeană amână scadența unei rambursări către FMI după o procedură folosită anterior de Zambia, este limpede că guvernanța sa economică este spulberată“, scrie Financial Times.

Financial Times scrie cu răceala unei publicații care reflectă în primul rând interesele Marii Britanii și deci ale lirei sterline. Astfel de semnale când se dau sunt aprobate de la cel mai înalt nivel, iar Martin Wolf, șeful echipei de comentatori ai ziarului de business britanic, este un apropiat al oamenilor care conduc sistemul financiar britanic și european.

Este clar că Wolf, un jurnalist care scrie de peste 40 de ani la Financial Times, nu dă întâmplător acest mesaj. Dimpotrivă. Este un îndemn către oficiali și către mediul bancar și de business internațional să ia în considerare din ce în ce mai realist posibila ieșire a Greciei din zona euro.

Germania nu poate duce două crize concomitent -  Grecia și Ucraina -, iar Ucraina devine prea importantă geopolitic pentru a nu fi sprijinită în continuare.

Pentru că iată ce scrie tot Financial Times, tot într-un editorial nesemnat, deci asumat ca linie a ziarului, câteva zile după editorialul despre Grecia:

Titlu: „Creditorii Ucrainei ar trebui să împartă povara datoriei“. Este tot sub logo-ul „Fără frică și fără favoruri“, dar este limpede că atunci când interesele politice o cer, logica circuitelor economice nu mai funcționează. 

Oamenii de la FT dau un mesaj clar, scris negru pe alb: „Deținătorii privați de bonduri ucrainene ar trebui să accepte un «hair cut» în negocierile privind restructurarea datoriei ucrainiene“, cu alte cuvinte să renunțe la o porție din credit. Și este indicat chiar și nivelul acestui haircut: 40%.  Interesant este în context că cel mai mare creditor și liderul consorțiului este Franklin Templeton, administratorul american de fonduri care se ocupă și de Fondul Proprietatea.

Mai mult, este indicat ca soluție chiar și un instrument financiar evocat de guvernul elen în negocierile cu creditorii externi dar care i-a fost refuzat - emisiune de bonduri cu randament legat de creșterea economică.

„Supraviețuirea Ucrainei este strategic imperativă pentru Vest (înlocuiți „Supraviețuirea“ cu „Revolta“, „Ucraina“ cu „Polonia“, schimbați anul cu 1985 – și iată cum istoria se repetă...). Datoria țării trebuie tăiată la un nivel care să permită supraviețuirea țării. Într-un subiect de asemenea magnitudine geopolitică, interesele financiare private nu pot fi lăsate să dicteze politicii publice“. Ce poate fi mai limpede decât acest mesaj? Uitați de bani acum, câștigul vine pe termen lung, „public policy“ nu este o expresie goală în Financial Times sau oriunde în vest.

Grecia însă, izolată terestru de celelalte țări europene membre ale spațiului Schengen și ale zonei euro, poate fi la limită lăsată deoparte pentru a salva restul.

Dacă însă Grecia va fi exilată, atunci ceea ce subliniază Financial Times comparând Grecia cu o nonțară precum Zambia se amplifică într-o mare întrebare privind modelul de dezvoltare istorică a unei țări.

Sudul întârziat al Europei a fost injectat cu hormonii de creștere ai fondurilor europene și a reușit cât de cât să prindă din urmă Franța, Germania și țările nordice ca nivel de trai. Însă cu prețul datoriilor.

La un PIB de 240 de miliarde de euro (în 2014) și un buget public anual de 80 de miliarde euro, în câți ani și cu ce preț va putea statul elen să ramburseze datoria de 400 miliarde de euro?

Ei sunt deja pe excedent primar, adică în afara cheltuielilor cu dobânzile, veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile, iar o eventuală majorare a TVA așa cum propune Comisia Europeană va reduce și mai mult cererea internă, după cum subliniază chiar Financial Times.

Toată lumea e de acord că Grecia nu poate să plătească. Este fizic imposibil. Însă FMI și Banca Centrală Europeană,  care au devenit astăzi creditorii principali, nu-și permit să creeze un precedent și vor ajustări dure asumate de guvernul grec în schimbul renunțării la o parte din datorie.

Ieșirea Greciei din zona euro va provoca daune uriașe economiei elene, dar și zonei euro în sine. Cu toate acestea, toate semnele arată că este asumată.  Lehman Brothers a căzut vineri, dar falimentul a fost anunțat luni, 15 septembrie 2008, după ce în weekend s-au „așezat apele“. Așa că atenție la weekendurile din această vară.

Sursa: www.zf.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:4,12 m/s
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
18
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău