Atac ucrainean în Rusia: Moscova susține că a doborât peste 100 de drone, principalele aeroporturi din capitală au fost închise

  • 22 Mai 11:20
Atac ucrainean în Rusia: Moscova susține că a doborât peste 100 de drone, principalele aeroporturi din capitală au fost închise

Ministerul Apărării rus a anunțat, joi, că forțele sale aeriene au doborât în cursul nopții 105 drone ucrainene deasupra unor regiuni ruse, inclusiv 35 care se îndreptau către capitala Moscova. Atacul a determinat închiderea temporară a principalelor aeroporturi ale capitalei ruse.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, indicase mai devreme joi pe Telegram că au fost doborâte 23 de drone și serviciile de urgență au fost mobilizate la locul căderii resturilor, transmit Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Atacurile cu dronă vin pe fondul eforturilor diplomatice europene intense susținute de Statele Unite pentru a obține o încetare a focului din partea Moscovei, care a lansat o ofensivă la scară largă împotriva Ucrainei în februarie 2022, amintește AFP.

Armata ucraineană trimite cu regularitate drone deasupra Rusiei ca răspuns la atacurile ruse care vizează teritoriul său zilnic de peste de trei ani. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării rus, între 21:00 GMT, miercuri, și 2:30 GMT joi „sistemele de apărare aeriană au distrus și interceptat 105 drone aeriene ucrainene", dintre care 35 zburau spre Moscova.

În urma atacului, principalele aeroporturi ale capitalei - Șeremetievo, Domodedovo și Vnukovo - și-au suspendat temporar operațiunile, a anunțat agenția de aviație civilă a Rusiei, Rosaviația, adăugând ulterior că restricțiile au fost ridicate. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:2,57 m/s
Thu
11
Fri
13
Sat
11
Sun
13
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău