Astăzi, în România vor fi oficiate slujbe de pomenire închinate eroilor care și-au jertfit viața pentru libertatea poporului român
-
21 Decembrie 2018 10:00
La Timișoara a fost marcată ieri, 20 decembrie, Ziua Victoriei, la 29 de ani de când a devenit primul oraș liber de comunism din România.
În amintirea acelor momente sirenele au răsunat în centrul orașului. Amintim că, după represiunile asupra manifestanților soldate cu sute de morți și răniți, muncitorii au intrat în grevă, iar timișorenii au ieșit masiv pe străzi.
La 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, astăzi, 21 decembrie, vor fi oficiate în toată țara slujbe de pomenire la cimitirele, monumentele și troițele închinate eroilor care și-au jertfit viața pentru libertatea poporului român. Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autoritățile publice locale, asociațiile de revoluționari și Mitropolia Ardealului, vor organiza, cu prilejul Zilei Victoriei, ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori.
Și în București vor avea loc vineri acțiuni comemorative la Cimitirul Eroii Revoluției, la troițele din Piața Universității și Piața Romană și la Monumentul „Aripi” din Piața Presei Libere. Pentru buna desfășurare a acestor activități, se va restricționa traficul rutier în mai multe zone ale Capitalei.
sursa: rador