Astăzi, 19 iunie se împlinesc 30 de ani de la masacrul de la Tighina. În urma luptelor și-au pierdut viața aproximativ 200 de militari și civili moldoveni, alți 300 au fost răniți
-
19 Iunie 2022 10:30
Astăzi se împlinesc 30 de ani de la luptele de la Tighina, unde în timpul războiului de la Nistru din 1992, au avut loc cele mai violente confruntări între trupele moldovene și separatiștii transnistreni susținuți de armata rusă.
Forțele moldovene controlau aproape întreg orașul până la Nistru la un anumit moment, însă bătălia s-a încheiat odată cu intervenția militarilor ruși de partea separatiștilor transnistreni, schimbând raportul de forțe.
Pe 19 iunie, a avut loc un atac al gardiștilor și cazacilor transnistreni asupra poliției moldovenești din Tighina. Polițiștii au reușit să se mențină pe poziții, iar noaptea târziu în ajutor le-au venit alte detașamente de polițiști și voluntari de la Varnița.
În dimineața zilei de 20 iunie, orașul era în cea mai mare parte sub controlul trupelor moldovene. Tancuri ale Armatei a 14-a a Federației Ruse au încercat să forțeze podul dinspre Tiraspol spre Tighina, dar au fost oprite de forțele moldovene. Așa au început cele mai sângeroase lupte de pe întreaga durată a războiului de la Nistru. Timp de două zile, pe 20 și 21 iunie, asupra Tighinei s-a tras cu armament greu. Concomitent au fost atacate localitățile din vecinătate.
În luptele de la Tighina, un rol important l-au avut voluntarii, care și-au pus benevol viața în pericol, pentru a apăra integritatea Republicii Moldova. :
„În prima zi a fost foarte crâncen. Noi am ajuns până la pod. A doua zi așteptam tancurile ca să vină, prima zi nu au fost. Dar tancurile erau deja și în Tighina, pe la întreprinderi ascunse. A fost o luptă foarte grea. Noi am luptat cu Armata a 14-a, cu armata rusă, care a provocat tot războiul acesta”, își amintește Sergiu Caracai, președintele organizației de voluntari din Republica Moldova.
În final, trupele ruse și cele transnistrene au reușit să forțeze podul și să intre în oraș.
Se estimează că, în urma luptelor de la Tighina, și-au pierdut viața aproximativ 200 de militari și civili moldoveni, alți 300 au fost răniți.