Astăzi, 15 august, este celebrată Ziua Marinei Române

  • 15 August 10:13
Astăzi, 15 august, este celebrată Ziua Marinei Române

Ziua Marinei Române este sărbătorită în fiecare an la 15 august, odată cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare națională în România.

Potrivit site-ului www.navy.ro, Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul Crucișătorului „Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezența ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor, a fost botezat primul submarin românesc, „Delfinul”.

În 1945, această zi festivă a fost marcată și la București, unde s-a bucurat de prezența membrilor Comisiei Aliate de Control, care au participat la deschiderea expoziției Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din București, dar și la manifestările organizate pe Lacul Herăstrău, unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României și ale Națiunilor Unite.

În perioada 1949-1953, Ziua Marinei a însemnat, de fapt, marcarea Zilei Flotei URSS, în ultima duminică din luna iulie, diminuarea ceremonialului, ca semnificație, fiind determinată de intenția conducerii de atunci de a schimba data sărbătorii. Conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 309 din 29 august 1953, începând cu anul 1954, s-a celebrat Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române în prima duminică a lunii august. Decretul nr. 309/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 203/1960, care stipula sărbătorirea Zilei Marinei Republicii Populare Române, ca sărbătoare militară și populară, tot în prima duminică a lunii august.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 382 din 28 septembrie 2004, a fost abrogat Decretul Marii Adunări Naționale nr. 203/1960.

Potrivit prezentei legi, Ziua Marinei Române se sărbătorește anual la data de 15 august, fiind o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Administrației și Internelor.

Și în acest an vor avea loc o serie de manifestări dedicate Zilei Marinei Române, la Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București, transmite AGERPRES.

Statul Major al Forțelor Navale a informat, printr-un comunicat de presă, că exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024” va fi prezentat, între orele 10:00 și 12:00, publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța.

De la ora 20:30, marinarii militari se vor retrage cu torțe, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale. Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanța, care va putea fi urmărit din zona Piața Ovidiu - Portul Turistic Tomis.

Ziua Marinei Române este marcată și în Portul Turistic Mangalia prin exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, jocuri și concursuri marinărești, expoziție de tehnică militară și ateliere interactive, care vor avea loc între orele 10:00 și 14:00, iar seara, de la 19:30, evenimentul se va încheia cu un spectacol de muzică populară, urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari.

Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024” va fi prezentat publicului din Brăila, între orele 10:00 și 12:30, pe faleza Dunării, în zona Moara Violatos, iar de la ora 20:30 va avea loc retragerea cu torțe a marinarilor.

La Galați, Ziua Marinei Române este sărbătorită pe faleza Dunării, în zona Elice, printr-o ceremonie militară și religioasă, care va începe la ora 17:00 și va fi urmată de un exercițiu demonstrativ și de parada navelor militare și civile.

La Tulcea, publicul din municipiu este invitat pe faleza Dunării, în intervalul orar 10:00-13:00, unde se va desfășura exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, precum și jocuri și concursuri marinărești.

Ziua Marinei Române este marcată în București printr-o ceremonie militară și religioasă care va fi organizată, în intervalul orar 9:00-10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul "Regele Mihai I" (Parcul Herăstrău, zona debarcader).

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
16
Mon
17
Tue
20
Wed
21
Thu
18
Arhivă Radio Chișinău