ASP | Sute de autovehicule din Transnistria au fost înregistrate de autoritățile de la Chișinău

  • 24 Octombrie 2018 10:41
ASP | Sute de autovehicule din Transnistria au fost înregistrate de autoritățile de la Chișinău

Până în prezent, 589 de mijloace de transport din regiunea transnistreană au fost înregistrate de autoritățile de la Chișinău pentru a avea acces la traficul internațional, au anunțat reprezentanții Agenției Servicii Publice și Biroului pentru Reintegrare în cadrul unor audieri organizate de Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică.

Reprezentantul Agenției, Oleg Rotaru a menționat că majoritatea deținătorilor mijloacelor auto sunt cetățeni moldoveni. Totodată, el a arătat că au fost înregistrate și 117 refuzuri, sau din cauza că mijloacele de transport, sau posesorii acestora nu întruneau cerințele.

Solicitanții sunt deserviți în urma programării on-line, iar în prezent sunt peste 4000 de cereri. În prezent, 7 angajați ai ASP deservesc solicitanții la cele două oficii de la Râbnița și Tiraspol, preconizându-se ca numărul acestora să fie majorat până la 15.

Vicepremierul responsabil pentru Reintegrare Cristina Lesnic a precizat că autoritățile urmăresc să nu fie comise abuzuri la solicitările privind înregistrarea mijloacelor auto pentru accesul la traficul internațional.

Ea s-a referit și la modul de aplicare a altor decizii protocolare semnate în ultimul an de Chișinău și Tiraspol. În acest context, Cristina Lesnic s-a referit la eforturile Chișinăului pentru a simplifica circulația elevilor și angajaților instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din stânga Nistrului.

Cristina Lesnic a declarat că, în acest an, numărul contactelor dintre reprezentanții oficiali ai Chișinăului și Tiraspolului a crescut de peste două ori.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău